LiTR … şi tuturor celor care îi iubesc pe cei de la LiTR
LiTR ---Limited Time for REAlLife
(eu nici acum nu mi-am revenit din feeria cărţilor, ba acum că, adicătelea, m-am apucat a scrie, chiar mi s-a intensificat oroarea de realitatea anostă. Mai mult ca sigur că cea mai mare îndurare Dumnezeu a arătat-o faţă de oameni atunci cînd le-a dat imaginaţie. Dacă mă decuplează cineva azi de la planul ficţiunii mele, atunci…ok, nu scriu nimic de sinucidere, dar… tot pe acolo…)
LiTR --- Library Torment Reservation
(no comment, că se ştie prea bine care e faza cu bibliotecile, nu?)
Eu am depus dosare de admitere şi la Română –Engleză, şi la Literatură Universală – Engleză şi la Engleză - Franceză.
Am intrat la Română- Engleză. Să vedeţi ce scenariu fiţos aveam eu în cap, despre climatu’ şi habitatu’ de la Facultatea de Litere.
Credeam că:
“La această facultate vin tinerii care vorbesc numai în versuri şi citate, care mai de care mai liric şi mai inspirat la vorbe de duh. Foarte modeşti, aproape chiar săraci, fini, cu limba metaforizată, cu sufletul sensibil la toate detaliile neimportante, altruişti pînă în pînzele lui Vasco da Gama…Deja imi imaginam că tre’ să existe vreo frăţie, ceva ca un club al literaţilor, iar ca să intru şi eu acolo trebuie să trec prin aspre probe de foc, de isteţime, de nu ştiu ce, ca în basmele lui Petre Ispirescu. “
Pe dracu’…
La început toţi o apă şi un pămînt, ne îmbulzim la Secretariat, ne privim curioşi…mai apoi, ştiţi şi voi..
……..
De cu seară :
- M., mergem dimineaţă la Doboş?
- Mergem, Miha, lasă că tragem chiulul altădată, hai să ne vadă la faţă, cică e din aia care fotografiază mutrele, bifează prezenţa pe listă… şi ştii că la examen….
Doboş era prea, dar, ce mai calea-valea, era infinit de plicticoasă (parcă numai ea!?)…Fetele nu au mai mers, out of the blue au hotărît că sînt non-conformiste şi boeme.
Mihaela este o beautiful-lipped and black-eyed girl, de la ea am preluat, conştient, cultul pentru haine colorate. Filozofia culorilor, asta am să ţin minte multă vreme! Nu ştiu dacă alţii asimilează ceva de la mine, dar la mine empatia este foarte funcţională şi, vrînd-nevrînd, mă descopăr cu o trăsătură împrumutată de la cineva. Şi încă multe chestii adevărate de care eu îmi dau seama abia acum. Chiar după 2 ani de cînd nu ne-am mai văzut, Miho dragă, eu tot aleg o cămaşă roz în loc de una albă. Nu ştiu exact despre tine, dar în cazul meu este foarte straniu, eu nu iubesc rozul (şi nu pentru că R. Hanolli mă tachinează cu aluzia la gay), culorile mele preferate sunt bleu-marin-ul şi roşul. Rozul nu-mi place, dar ador fustele, bluzele, şosetele (chiloţii nu !) roz…şi mi le cumpăr. Oare cum se explică?
Gabi, Corina şi eu
Gabi:
-Deci, fetelor, la cine ne luăm licenţa?
Eu:
-Hai s-o facem lată şi să mergem la Irimia pentru licenţă!
Corina:
-Reviiiiiiiiiiiino-ţi !!! (cu teroare) Cad într-o comă că nu mă trezeşte nici pupul lui Robert Pattinson (se înţelege că R.P. nu era pe atunci în vogă, dar eu am o fantezie că, pînă la sfîrşitul vieţii, tot mă pup cu el o dată!), nici imaginea goliciunii lui Gerard Butler, nici dacă învie Michael Jackson (acu 2 ani, megastarul era viu, ce mai contează…).
Irimia…cînd mă gîndesc la el am senzaţia intrării într-un sanctuar…cîtă exigenţă şi autoexigenţă, stăpînire de sine şi eleganţă a manierelor…LITERAT se defineşte…îl regret imens, regret că nu am mers la toate cursurile lui, la meditaţiile pe care le făcea…simpozioane, chestii… Totuşi, cînd mă gîndesc că am fost discipola lui…ştiţi ce-mi vine în cap ? Mă simt ca un produs bun, original, al unui brand extra-renumit internaţional. Voi nu? Hai, fetelor, lăsaţi-o baltă cu comentariile astea! Ce ar fi fost studenţia noastră fără el!?
Corina nu destul că era o volubilă şi încă două jumătăţi, dar mai şi trăgea la cafea şi din ţigară de parcă era o dezertoare proaspăt scăpată de pe insulă… (şi or să o prindă să o ducă înapoi, iar acolo se mănîncă numai banane şi viermi sau se ling degetele). Scumpă dementă, semănai cu o mare tortă de jeleu, în mîinile unui chelner stîngaci… aşa de tare tremurai , mai ales înainte de examene, din cîte ţin eu minte, plus că aveai mîinile mereu roşii şi reci, ca de broscuţă (iubesc aşa broscuţe!). Grozav mă amuzai…am în suflet un loc, numai pentru tine! (te rog să începi puţin a plînge...).
Fetelor, dragelor, ce diferite eram una de alta, totuşi, nu?
Voi - românce super cochete, eu - moldoveancă simplă. Corina – o zvăpăiată, Gabi - o stilată, eu - o tocilară nemachiată (poate prea mult zis „tocilară”, eu, de fapt, aveam nevoie de medie bună pt cămin, şi nu cred că aveam aere aşa de evidente de high intelligent, cum îşi dădeau alţii, care aveau, de fapt, o mare lacună în cap). Nici acum nu reţin cum anume ne-am găsit, nu că am fi fost noi nu ştiu ce mari prietene… dar, eu oricum vă sînt foarte recunoscătoare şi mi-aţi rămas în memorie destul de plastice, adică imagini vii, deloc confuze ).
!!! Vă informez că m-am mai schimbat şi eu, chiar destul, bineînţeles că nu am o poză potrivită să o postez (la care se mai adaugă faptul că am un love affair pe Skype cu un fan, Cornel, şi am de gînd să îl ţin în suspans, pînă nu mă invită la o plimbare, ceva, orice…). Of, tare mi-ar plăcea să mergem la Constanţa împreună, să ne amintim de cele trecute…să rîdem, să bîrfim, să înjurăm de viaţă şi de soartă … eu v-aş recita nişte versuri de Sorescu şi de Blaga, iar voi m-aţi compătimi : „Tare toantă mai poţi fi, M. draguţă, şi naivă, şi fără de cale”, Gabi ar povesti încă o dată despre toate podurile Parisului, şi despre Moulin, şi despre Eiffel, iar noi i-am zice : „Tare toantă mai poţi fi, Gabi drăguţă. De ce nu ai rămas acolo?”, Corina ne-ar spune : „Fetelor, ia, vă rog niţică luciditate, aşa, de dragul meu, şi-aşa abia mă concentrez cu examenele astea şi cu tot!!!”, iar noi i-am răspunde: „Tare toantă mai poţi fi, Corinico, să vrei să te faci profă!?”
….
Corina, eu am o plăcere deosebită să scriu despre tine, că este ce. Dar, fato, cum să mă compar eu cu Alex M.? Doar el ţi-a dedicat o carte întreagă !? A creat, pornind de la persoana ta reală, un personaj etern. Acum îmi mai spui că un coşmar al tău l-a inspirat !? (cartea colegului se numeşte „Coşmarul”, e de groază) Fato, tu îţi dai seama ce poziţie grandioasă ai??? Pe aia de Muză {oare eu de ce nu mă ciocnesc niciodată de un pictor, un poet, un actor…oricare, numai să fie indisolubil legat de Artă… şi să nu îmi mai dea drumul niciodată. După cum sugerează şi Addry, în mine se bat în cap tare multe persoane…eu vreau un iubit şi milionar, şi super-puper fantezist…şi artist. Uneori am impresia că ar fi mai indicat să mă transport cumva, cu totul, în imaginaţie (doar în imaginaţia mea! că ştiu că e foarte mult spaţiu şi plenitudine, în imaginaţia altcuiva nu aş risca nici pt 1 mil de Euro) şi să rămîn acolo…}
Şi acum îmi pare rău că nu am mers la lansarea de carte a lui Alex. Păcatul meu de moarte este că nu l-am văzut/auzit cum cîntă la pian. Mi-amintesc şi acum că am făcut nişte ochi mari cînd am auzit că a scris o carte, încă una groasă, nu aşa, trei surcele. Tare aiurea mi-am mai distribuit eu preferinţele şi timpul în facultate. Chiar, Corino, ce ar fi să îl cauţi şi să mă pui în legătură cu el? Ştii ceva? Nu-mi vine să cred că articolul ăsta are un specific aşa evident de chat pe Messenger. Cine-o citi ce-o zice?
Dar chiar vroiam să vă întreb…prin autocritică îmi dau seama că stilul meu este „prea şi foarte” personal şi dezlînat (păi, este jurnal, aţi zice voi, totuşi…). De acord, dar un jurnal bun are un stil format (doar nu aţi uitat de Irimia şi expresivitatea limbii), al meu are cît de cît, un mic rahat de stil? Sau pe voi vă flatează că scriu despre voi şi ... cam aşa se încheie nasturele?
Doamne, nu-mi vine să cred că acum regret după facultate…eram ferm, dar chiar ferm, deci…chiar..că nu o să vărs asemenea rîuri de duioşii pentru anii ăia.
Mi-amintesc cum calculam în ce perioadă s-ar cuveni să fac cele trei absenţe permise la seminarii, nici prin cap nu-mi trecea să mă disting prin full and complete attendance.
Dar bibliotecile? În durerea lor….care mai de care vînau cărţile…Doamne, Doamne… cîtă vreme de pomană…Mama lui de BCU (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi)!!!…
Iar integraliştii (ăia cu greaţă de restanţe) care se îmbulzeau în primele rînduri din amfiteatru…ce ridicol !!! (încă mai am sechele de la ei, nu le pomenesc nici măcar un fragment de iniţială de nume!)…eu, neruşinata de mine, am dormit efectiv pe bancă chiar la primul curs al lui Sorohan (Elvira Sorohan, o profesoară foarte şi absolut neînchipuit de professional, era chiar tare tipa! Chiar serios, deşi materia despre letopiseţe era tare „ ieroglifică”), bine, vreo 10 min nu mai mult… Ţin minte că a rîs cineva de mine, dar nu mai ştiu cine…era una, dar să mă tai cu aţă dentară dacă mai reţin…
Dar de inefabilul Lobiuc nu cumva aţi îndrăznit să uitaţi? By the way, mai e viu? Imaginea care mi s-a stilizat în minte este cea a unui tremurici sau a unui mormoloc, un bătrîn veşnic şi veşnic fumînd.
Alte nume melodioase, cu feţe odioase (acum puţin îmi pasă, dar atunci….): Turculeţ, Blumenfeld, Gafton, Ghivirigă (o clipă să-mi scot carnetu’ că i-am cam uitat), ah, da, Ciubotaru, Secrieru, Doamne, era să uit de Macari (!!!), Hulban, Pîrvu, Cehan, Petrovici (bineînţeles că am deschis site-ul uaic.ro şi le-am revăzut numele), Colibaba, Dimitriu, Bădulescu, Pricop, Patraş, Petrescu, Cărăuşu, mai sînt?
Iar pozitivii, respectaţii şi iubiţii: Creţu şi Senior, şi Junior, Stancu (sau Ghiocel), Blănuţă, Cuţitaru, Gogălniceanu, Avădanei cel tînăr, Popescu, Creţu, Ilie, Mironescu, Dram, Sorin Mocanu, Minuţ, Guia, Milică.
Nota Bene!!!: purtaţi-vă frumos cu toată lumea, nu se ştie în cine zace un grăunte de scriitor de memorii.
Nu ştiu vouă, dar eu, ca orice narcisistă, îmi ador stilul şi abordarea. Şi zic că, păcat de cei care nu s-au aflat printre apropiaţii mei…n-or să apară nicidecum în „Memoirs of M.” (sic!!!).
Prea puţin ce am povestit eu aici despre acel timp.Voi ce vă mai amintiţi din timpul facultăţii?
P.S. Un salut mare pentru frumuşica de Lavinia!
Scumpo, mc că m-ai adăugat pe mess, ne mai auzim.
6.7.10
4.7.10
Robbie Rocks, and he does it Big Time !!!
Scumpilor,
Bineînţeles că eu sînt numai şi numai pentru varietate, once and for all, dar aşa se întîmplă că iar adaug un video de pe youtube (by the way, y. is a miracle, aproape ca focul adus de Prometeu muritorilor), aşa de tare m-a inspirat.
Faza este că Robbie robs me of my heart (which is full of rubies and I give it to very few) each time his songs enter my inside little cage. Cîntecul în sine nu este nici mai mult, nici mai puţin outstanding decît altele precum "Eternity", sau "Angels", sau "She's the One", sau care o mai fi... Ce vreau să highlight este cum Robbie behaves pe scenă cu fana lui ardentă. Cum zice Doamna T., "parcă s-a topit ceva în mine" cînd am văzut cît este de gentleman. Poate vi se va părea exagerat ceea ce scriu mai departe...
În lumea de dincolo de nori, lumea civilizaţiei, oamenii îşi permit să "fanatizeze" la propriu şi pînă la evaporarea fiinţei lor şi contopirea cu idolul. La noi sînt asemenea cazuri?
Priviţi-o pe ea, reprezentanta categoriei largi, imense, infinite de fane ale lui R., aleasa sorţii, de data asta... nici naşterea primului copil nu va avea mai mare însemnătate pentru ea. Pariu că pe lista ei de WISHES FOR LIFE, apucarea fesei, simţirea mîinii pe sîn şi sărutul lui R. erau mai sus decît ...nu ştiu ce, ceva grandios oricum?
De ce e R. un gentleman?
Se poartă cu ea extraordinar, deşi, clar de la sine, că parametrii ei nu sînt chiar de scara lui (no offence pt. ea, mie mi se pare chiar draguţă şi vreau şi eu aşa tatuaj beton!). Nevertheless, el intră în rol perfect şi ea se simte chiar prinţesa inimii lui, a lumii şi a cosmosului fără limite.
Da, au europenii ăştia aşa o chestie... Odată am auzit povestindu-se despre un grec (eu nu ştiu cum îs ei de fapt, dar scriu ce am reţinut) că la o nuntă invita toate grăsănuţele, coşuroasele, năsoasele etc. la dans şi le încînta cu şoapte la ureche. Ce extaz pe capul lor !!! Asta mai zic şi eu să conştientizezi că frumuseţea, norocul, faima se distribuie aleatoriu în spaţiu (în cele mai multe cazuri, dar eu tot cred că fiecare este faur al căii sale).
My darlings,
Noi cînd ne vedem pe scenă?
Bineînţeles că eu sînt numai şi numai pentru varietate, once and for all, dar aşa se întîmplă că iar adaug un video de pe youtube (by the way, y. is a miracle, aproape ca focul adus de Prometeu muritorilor), aşa de tare m-a inspirat.
Faza este că Robbie robs me of my heart (which is full of rubies and I give it to very few) each time his songs enter my inside little cage. Cîntecul în sine nu este nici mai mult, nici mai puţin outstanding decît altele precum "Eternity", sau "Angels", sau "She's the One", sau care o mai fi... Ce vreau să highlight este cum Robbie behaves pe scenă cu fana lui ardentă. Cum zice Doamna T., "parcă s-a topit ceva în mine" cînd am văzut cît este de gentleman. Poate vi se va părea exagerat ceea ce scriu mai departe...
În lumea de dincolo de nori, lumea civilizaţiei, oamenii îşi permit să "fanatizeze" la propriu şi pînă la evaporarea fiinţei lor şi contopirea cu idolul. La noi sînt asemenea cazuri?
Priviţi-o pe ea, reprezentanta categoriei largi, imense, infinite de fane ale lui R., aleasa sorţii, de data asta... nici naşterea primului copil nu va avea mai mare însemnătate pentru ea. Pariu că pe lista ei de WISHES FOR LIFE, apucarea fesei, simţirea mîinii pe sîn şi sărutul lui R. erau mai sus decît ...nu ştiu ce, ceva grandios oricum?
De ce e R. un gentleman?
Se poartă cu ea extraordinar, deşi, clar de la sine, că parametrii ei nu sînt chiar de scara lui (no offence pt. ea, mie mi se pare chiar draguţă şi vreau şi eu aşa tatuaj beton!). Nevertheless, el intră în rol perfect şi ea se simte chiar prinţesa inimii lui, a lumii şi a cosmosului fără limite.
Da, au europenii ăştia aşa o chestie... Odată am auzit povestindu-se despre un grec (eu nu ştiu cum îs ei de fapt, dar scriu ce am reţinut) că la o nuntă invita toate grăsănuţele, coşuroasele, năsoasele etc. la dans şi le încînta cu şoapte la ureche. Ce extaz pe capul lor !!! Asta mai zic şi eu să conştientizezi că frumuseţea, norocul, faima se distribuie aleatoriu în spaţiu (în cele mai multe cazuri, dar eu tot cred că fiecare este faur al căii sale).
My darlings,
Noi cînd ne vedem pe scenă?
2.7.10
Există oare?!
Fata cu Gropiţe este foarte mîndră de sine că a învăţat să posteze un video pe blog, mai ales cu Ducu B., mai ales cu un cîntec ce a făcut istorie.
Ea se întreabă dacă există asemenea bărbaţi, care să iubească, cu aplicare în realitate, într-un mod aşa de exquisite o femeie, sau e numai la nivel de cuvinte, ca să nu zicem "vorbe", la nivel de cîntec, la nivel de ficţiune, la nivel de artă, sau...bărbaţii iubesc aşa cînd e prea tîrziu. Cînd ea este deja foarte plictisită şi nici un cîntec nu o mai cheamă înapoi, nici un vers nu o mai mişcă, nici un morman de trandafiri, nici o cadă de lacrimi, nici luna de pe cer...nimic whatsoever.
Fata cu gropiţe este serios pusă pe gînduri... tare bine ar fi ca Daniel din mintea ei să prindă forme terestre. De data asta s-ar inversa rolurile, de data asta o fată (adik ea) ar fi Pygmalion.
F. cu g. se mai miră de o chestie...Uneori (poate mai des) femeile se baricadează fără întoarcere în faţa bărbaţilor care li se dedică total.
Mai degrabă îşi întorc faţa spre cei care le ignoră. Şi aici vă spun din experienţa mea de curtezană că există un cod al seducătorilor, al celor care sînt mereu iubiţi de către cineva : un seducător(-oare) ştie secretul proporţiei dintre a arăta interes şi a afişa indiferenţă.
Fata cu gropiţe continuă să cugete...şi tare mult timp pierde ea în felul ăsta.
...
Relaxaţi-vă un interval cu această melodie, am impresia că tare v-a surmenat balada de ieri.
Între timp, eu am să fierb un ibric mare de cafea. Cînd simţiţi mirosul, apropiaţi-vă.
Ea se întreabă dacă există asemenea bărbaţi, care să iubească, cu aplicare în realitate, într-un mod aşa de exquisite o femeie, sau e numai la nivel de cuvinte, ca să nu zicem "vorbe", la nivel de cîntec, la nivel de ficţiune, la nivel de artă, sau...bărbaţii iubesc aşa cînd e prea tîrziu. Cînd ea este deja foarte plictisită şi nici un cîntec nu o mai cheamă înapoi, nici un vers nu o mai mişcă, nici un morman de trandafiri, nici o cadă de lacrimi, nici luna de pe cer...nimic whatsoever.
Fata cu gropiţe este serios pusă pe gînduri... tare bine ar fi ca Daniel din mintea ei să prindă forme terestre. De data asta s-ar inversa rolurile, de data asta o fată (adik ea) ar fi Pygmalion.
F. cu g. se mai miră de o chestie...Uneori (poate mai des) femeile se baricadează fără întoarcere în faţa bărbaţilor care li se dedică total.
Mai degrabă îşi întorc faţa spre cei care le ignoră. Şi aici vă spun din experienţa mea de curtezană că există un cod al seducătorilor, al celor care sînt mereu iubiţi de către cineva : un seducător(-oare) ştie secretul proporţiei dintre a arăta interes şi a afişa indiferenţă.
Fata cu gropiţe continuă să cugete...şi tare mult timp pierde ea în felul ăsta.
...
Relaxaţi-vă un interval cu această melodie, am impresia că tare v-a surmenat balada de ieri.
Între timp, eu am să fierb un ibric mare de cafea. Cînd simţiţi mirosul, apropiaţi-vă.
1.7.10
(Un fel de) Baladă, unei curve poete
Toată recunoştinţa (de care e în stare sufletul meu de 30 de arginţi) o acord lui Pieton (dativul e corect, deşi P. este fată) care a cules subiectul de la Vînzătorul de bezele şi l-a topit în versuri (sau tentativă de versuri, voi daţi verdictul, şi aici îl aştept mai ales pe Cornel, care a demonstrat că sînt o sarcastic bitch, dar pe care eu, atunci cînd l-am pierdut, l-am regretat urgent şi din toată inima !).
Mergea lin o frumuşică,
Stil la straie şi gagică,
Păru bine-ntins cu placa,
Un fund(al) de-ţi cade falca,
Pe la gene rimelată,
Dichisită, parfumată.
Are ochii mari, plecaţi,
Foarte trişti şi înecaţi,
Parcă vine, parcă pleacă,
Nici la stînga, nici la dreapta.
Eu, Vînzătorul de Bezele,
Marţipan şi acadele,
Stînd la geam în aşteptare
De clienţi şi profit mare,
O întreb : „Duduie dragă,
Încotro, aşa, în grabă?
Poate treci şi pe la mine,
Te servesc cum ştiu mai bine,
Îţi aduc şi ciocolată
Mai amară, mai cu lapte,
Floricele, bombonele,
Cireşele….acadele…!”
Atunci fata îmi răspunse,
Cu priviri deloc supuse:
„În zadar rîzi tu de mine…
Numai greaţă-i a mea pîine!
Te urăsc ! că ştii prea breaz
Cîţi bani cer pentru un ceas!
Te ţii sus, dar ţine minte
Tot ce spun, triste cuvinte.
Te ţii tare, vînzătoare,
Eu sînt, însă, răbdătoare.
Stau cu tine…3 secunde,
Dar îţi las tristeţi fecunde.
Stau cu tine…3 minute,
Dar îţi las mîhniri mai multe.”
Eu mă mir, ce poate, oare,
Ea să-mi spună, să mă doară?
„Te ascult, fată uşoară,
Şi frumoasă, şi-ntr-o doară,
Totuşi, am o acadică,
Vreau ca cineva puţin s-o lingă.”
Eu rînjesc, iar ea… încremenită,
Începe să cînte cu faţa cernită:
„Eu m-aş duce de urgenţă să mă spînzur în cadenţa scîrţîitului de leagăn, din lemn fraged de mesteacăn,
La o margine de drum, la o margine de vară, la o margine de scrum, la o margine de viaţ-amară…
În rochiţă de mireasă, cu fata neagră aleasă...şi frînghie de mătase,
În bătaia vîntului de miază-noapte, în auzul cîntecului de mamă de lapte…
Dar nu-s singură pe lume, am un frate fără soarte, de pe tată, de pe moarte,
Mult mai mic, mai chinuit, mai peltic, mai de nimic, mai rănit, mai răvăşit,
Fără apărare, ca o porumbiţă-n plasă, speriat, ca o veveriţă-n casă.
Iar eu, pe viaţă, m-am legat cu jurămînt, de ţaţă, să-l fac fericit…pînă merge în mormînt,
Căci tare sufletul mi-l strînge, cînd varsă sînge, de fiecare dată cînd plînge şi puţin se stinge…”
Eu privesc cu duioşie
Şi regret a mea prostie,
O privesc îndurerat
Şi mă frige-al meu păcat.
Lacrimi mari îi ară faţa,
Un copil îşi joacă viaţa.
Tras la faţă, eu ascult:
„Crezi că-mi place cu străinii
Să mă f… aşa ca cîinii?
Să le fac plăceri pe gust?
Iartă-mă, ştiu că dezgust…
Tot Camil avea dreptate
Scriind de luciditate.
Durere, chin, acuitate,
În rate şi doze regulate,
Asta-i partea mea sub soare
Apune, apune şi nu mai răsare.
Totuşi…
Curios, poate, şi straniu
Simt un vierme mic pe craniu
Care roade în neştire,
Un gînd mic de mîntuire.”
Eu stau mut, iar ea îmi spune:
„Află, sire, totodată,
Că pe cînd eram curată,
Fată bine, respectată,
Şi părinţii erau vii,
Eu cu fratele- zglobii,
Iubeam muzica şi cartea,
Ce mai vorbă ?! toată arta!!!
Aveam peţitori la poartă,
Şi credeam în altă soartă…
P-atunci aruncam ca EI
Una, două, ba chiar trei
Pietre în curve stricate,
Ramolite, disperate...
Dar…
Un fior, o lumină din interior... gîndul la frăţior,
Parcă mă sfinţeşte şi mă întăreşte cu iubirea lui, cu rana lui, cu trecerea lui”.
Eu mă uit la ea po-detski,
Mi-amintesc de Dostoievski,
Şi-mi zic, tainic, că nu este
Mai frumoasă o poveste,
A unei copile-curve de lux,
Cu suflet rar şi în reflux,
Cu gura murdară,
Inima – fecioară,
Cu coapsa spurcată,
Inim-argintată.
Şi privesc la ea cum pleacă
La hotel, încă o dată.
Şi m-apuc de scris balade
Fără nume, făr-arcade.
Ce-o mai fi şi viaţa asta,
Dacă pică doar năpasta?
Cîţi în gol ar atîrna
Fără, Doamne, mila Ta?
-----------------------------
Pieton îmi spune că Vînzătorul de bezele şi Curva şi-au creat un obicei. În fiecare sîmbătă seara, joacă table, beau cafea la filtru (nu fac reclamă la marcă pe degeaba), manîncă ciocolată neagră (aici nici atît) şi povestesc trăsnăile lor din copilărie (pe astea am să le postez imediat ce le vînează Pieton).
Uneori C. recită, iar V. de b. ar înghiţi-o cu ochii de dragă.
Duminică dimineaţă ei jonglează cu portocale sau înalţă zmeie din hîrtie colorată. Acesta este răsăritul lor.
Alteori, ei stau, pur şi simplu, pe iarbă, sub cerul în apus, cu sufletul răpus, cu faţa în sus, aşteptînd pe Isus.
Mergea lin o frumuşică,
Stil la straie şi gagică,
Păru bine-ntins cu placa,
Un fund(al) de-ţi cade falca,
Pe la gene rimelată,
Dichisită, parfumată.
Are ochii mari, plecaţi,
Foarte trişti şi înecaţi,
Parcă vine, parcă pleacă,
Nici la stînga, nici la dreapta.
Eu, Vînzătorul de Bezele,
Marţipan şi acadele,
Stînd la geam în aşteptare
De clienţi şi profit mare,
O întreb : „Duduie dragă,
Încotro, aşa, în grabă?
Poate treci şi pe la mine,
Te servesc cum ştiu mai bine,
Îţi aduc şi ciocolată
Mai amară, mai cu lapte,
Floricele, bombonele,
Cireşele….acadele…!”
Atunci fata îmi răspunse,
Cu priviri deloc supuse:
„În zadar rîzi tu de mine…
Numai greaţă-i a mea pîine!
Te urăsc ! că ştii prea breaz
Cîţi bani cer pentru un ceas!
Te ţii sus, dar ţine minte
Tot ce spun, triste cuvinte.
Te ţii tare, vînzătoare,
Eu sînt, însă, răbdătoare.
Stau cu tine…3 secunde,
Dar îţi las tristeţi fecunde.
Stau cu tine…3 minute,
Dar îţi las mîhniri mai multe.”
Eu mă mir, ce poate, oare,
Ea să-mi spună, să mă doară?
„Te ascult, fată uşoară,
Şi frumoasă, şi-ntr-o doară,
Totuşi, am o acadică,
Vreau ca cineva puţin s-o lingă.”
Eu rînjesc, iar ea… încremenită,
Începe să cînte cu faţa cernită:
„Eu m-aş duce de urgenţă să mă spînzur în cadenţa scîrţîitului de leagăn, din lemn fraged de mesteacăn,
La o margine de drum, la o margine de vară, la o margine de scrum, la o margine de viaţ-amară…
În rochiţă de mireasă, cu fata neagră aleasă...şi frînghie de mătase,
În bătaia vîntului de miază-noapte, în auzul cîntecului de mamă de lapte…
Dar nu-s singură pe lume, am un frate fără soarte, de pe tată, de pe moarte,
Mult mai mic, mai chinuit, mai peltic, mai de nimic, mai rănit, mai răvăşit,
Fără apărare, ca o porumbiţă-n plasă, speriat, ca o veveriţă-n casă.
Iar eu, pe viaţă, m-am legat cu jurămînt, de ţaţă, să-l fac fericit…pînă merge în mormînt,
Căci tare sufletul mi-l strînge, cînd varsă sînge, de fiecare dată cînd plînge şi puţin se stinge…”
Eu privesc cu duioşie
Şi regret a mea prostie,
O privesc îndurerat
Şi mă frige-al meu păcat.
Lacrimi mari îi ară faţa,
Un copil îşi joacă viaţa.
Tras la faţă, eu ascult:
„Crezi că-mi place cu străinii
Să mă f… aşa ca cîinii?
Să le fac plăceri pe gust?
Iartă-mă, ştiu că dezgust…
Tot Camil avea dreptate
Scriind de luciditate.
Durere, chin, acuitate,
În rate şi doze regulate,
Asta-i partea mea sub soare
Apune, apune şi nu mai răsare.
Totuşi…
Curios, poate, şi straniu
Simt un vierme mic pe craniu
Care roade în neştire,
Un gînd mic de mîntuire.”
Eu stau mut, iar ea îmi spune:
„Află, sire, totodată,
Că pe cînd eram curată,
Fată bine, respectată,
Şi părinţii erau vii,
Eu cu fratele- zglobii,
Iubeam muzica şi cartea,
Ce mai vorbă ?! toată arta!!!
Aveam peţitori la poartă,
Şi credeam în altă soartă…
P-atunci aruncam ca EI
Una, două, ba chiar trei
Pietre în curve stricate,
Ramolite, disperate...
Dar…
Un fior, o lumină din interior... gîndul la frăţior,
Parcă mă sfinţeşte şi mă întăreşte cu iubirea lui, cu rana lui, cu trecerea lui”.
Eu mă uit la ea po-detski,
Mi-amintesc de Dostoievski,
Şi-mi zic, tainic, că nu este
Mai frumoasă o poveste,
A unei copile-curve de lux,
Cu suflet rar şi în reflux,
Cu gura murdară,
Inima – fecioară,
Cu coapsa spurcată,
Inim-argintată.
Şi privesc la ea cum pleacă
La hotel, încă o dată.
Şi m-apuc de scris balade
Fără nume, făr-arcade.
Ce-o mai fi şi viaţa asta,
Dacă pică doar năpasta?
Cîţi în gol ar atîrna
Fără, Doamne, mila Ta?
-----------------------------
Pieton îmi spune că Vînzătorul de bezele şi Curva şi-au creat un obicei. În fiecare sîmbătă seara, joacă table, beau cafea la filtru (nu fac reclamă la marcă pe degeaba), manîncă ciocolată neagră (aici nici atît) şi povestesc trăsnăile lor din copilărie (pe astea am să le postez imediat ce le vînează Pieton).
Uneori C. recită, iar V. de b. ar înghiţi-o cu ochii de dragă.
Duminică dimineaţă ei jonglează cu portocale sau înalţă zmeie din hîrtie colorată. Acesta este răsăritul lor.
Alteori, ei stau, pur şi simplu, pe iarbă, sub cerul în apus, cu sufletul răpus, cu faţa în sus, aşteptînd pe Isus.
29.6.10
Fanilor
Hey, little hearts,
Please pay attention to these words, it will take exactly 37 seconds.
"Naratoarele" mele au postat în total 10 articole. Primul ciclu s-a încheiat...sau chiar s-a încheiat.
Ideea este că nu mai apare nimic pînă nu fac fanii nişte concluzii ceva, pînă nu imploră cineva un alt articol.
So, feel exuberant and free to post comments in the required field (mess, Skype, e-mails, vorbe etc. nu se acceptă).
I really need to assess the impact of this blog, if any.
I truly hope you miss us,
Domnişoara M.
Please pay attention to these words, it will take exactly 37 seconds.
"Naratoarele" mele au postat în total 10 articole. Primul ciclu s-a încheiat...sau chiar s-a încheiat.
Ideea este că nu mai apare nimic pînă nu fac fanii nişte concluzii ceva, pînă nu imploră cineva un alt articol.
So, feel exuberant and free to post comments in the required field (mess, Skype, e-mails, vorbe etc. nu se acceptă).
I really need to assess the impact of this blog, if any.
I truly hope you miss us,
Domnişoara M.
28.6.10
Focalizare intermitentă, de Fixata
Fixata a citit poezia lui Marin S. despre perseverare şi a văzut documentarul „The Secret”... paie pe foc în cazul ei.
Aşa se concentrează ea to reach her lifetime objectives:
- Am să mă gîndesc la cei 100.000 de euro, mă gîndesc la cei 100.000 de Euro, gîndesc la cei, la cei 100.000 de Euro…hum-a-hummmm...da, eu le CÎNT această incantaţie, în fiecare dimineaţă, această chemare irezistibilă, cu foarte mare şi nefisurată convingere, şi ei or să apară.
Gînd potrivnic : Poate mai degrabă ajung…soprană!?
- Am să mă gîndesc că vreau să ajung să locuiesc la ecuator, mă gîndesc că vreau la ECUATOR, să locuiesc la, să locuiesc la ecuator…hummm-a-hummmmmmmmmmmmmmm…da, eu şoptesc aceste cuvinte, în primul minut al fiecărei ore din zi, această chemare irezistibilă, cu egală şi foarte adîncă încredere, şi acolo voi locui.
Bruiaj : Poate mai degrabă ajung …la solar!?
- Am să mă gîndesc că TE vreau for good, mă gîndesc că TE vreau, ah, te vreau pe TINE, pe TINE te vreau pentru totdeauna…hummmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm…da, eu lansez aceste cuvinte duioase în calea zefirului, cînd apare şi dispare steaua mea de pe cer, cu nediscontinuă credinţă, şi tu vei veni.
Interferenţă : Poate mai degrabă vine…căţelul mătuşii Zamfira!?
Se postează în faţa oglinzii sale masive, cu capul plecat. Apoi îl ridică brusc, apucă enorma suprafaţă reflectoare cu mîinile şi cu disperare, durere, dorinţă:
"Offffff!!!!"
Vorbind cu ea însăşi, dar parcă adresîndu-se lumii întregi:
„De ce?….dacă….Nu, de ce?….dacă….Nu, hai, spune-mi de ce?…dacă…Hai, te rog, spune-mi, de ce?...dacă… DE ce 1, dacă 2, dar de ce 1, dacă 2…de ce? de ce? de ce? de ce?
DE CE? DE CE? DE CE?
De ce …1…să fiu un om obişnuit dacă…2… pot fi un om extraordinar????!!!!”
Mîine Fixata o să facă la fel.
FIXATA strongly reccommends :
-Folks, pune-ţi mîna, mama voastră azi şi mîine (ocara favorită a mamei ei)!!! şi fiţi extraordinari!!!
Pentru neiniţiaţi, afoni, ignoranţi, dar şi pentru literaţii care demult nu au mai pus mîna pe Marin S.:
Perseverare, de Marin Sorescu
Voi privi la iarbă
Pînă voi obţine titlul
De doctor în iarbă.
Voi privi la nori
Pînă voi ajunge laureat
Al norilor.
Voi trece pe lîngă fum
Pînă cînd fumul, de ruşine,
Va deveni iar flacăra
De la început.
Voi trece pe lîngă toate lucrurile
Pînă cînd toate lucrurile
Mă vor cunoaşte.
Tot pentru afoni, "hum-a-hummmmm" vrea să redea fredonarea exersată la yoga, dacă nu v-aţi dat seama, mai ales după traducerea engl. "hum".
Post inspirat de Fixata
Aşa se concentrează ea to reach her lifetime objectives:
- Am să mă gîndesc la cei 100.000 de euro, mă gîndesc la cei 100.000 de Euro, gîndesc la cei, la cei 100.000 de Euro…hum-a-hummmm...da, eu le CÎNT această incantaţie, în fiecare dimineaţă, această chemare irezistibilă, cu foarte mare şi nefisurată convingere, şi ei or să apară.
Gînd potrivnic : Poate mai degrabă ajung…soprană!?
- Am să mă gîndesc că vreau să ajung să locuiesc la ecuator, mă gîndesc că vreau la ECUATOR, să locuiesc la, să locuiesc la ecuator…hummm-a-hummmmmmmmmmmmmmm…da, eu şoptesc aceste cuvinte, în primul minut al fiecărei ore din zi, această chemare irezistibilă, cu egală şi foarte adîncă încredere, şi acolo voi locui.
Bruiaj : Poate mai degrabă ajung …la solar!?
- Am să mă gîndesc că TE vreau for good, mă gîndesc că TE vreau, ah, te vreau pe TINE, pe TINE te vreau pentru totdeauna…hummmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm…da, eu lansez aceste cuvinte duioase în calea zefirului, cînd apare şi dispare steaua mea de pe cer, cu nediscontinuă credinţă, şi tu vei veni.
Interferenţă : Poate mai degrabă vine…căţelul mătuşii Zamfira!?
Se postează în faţa oglinzii sale masive, cu capul plecat. Apoi îl ridică brusc, apucă enorma suprafaţă reflectoare cu mîinile şi cu disperare, durere, dorinţă:
"Offffff!!!!"
Vorbind cu ea însăşi, dar parcă adresîndu-se lumii întregi:
„De ce?….dacă….Nu, de ce?….dacă….Nu, hai, spune-mi de ce?…dacă…Hai, te rog, spune-mi, de ce?...dacă… DE ce 1, dacă 2, dar de ce 1, dacă 2…de ce? de ce? de ce? de ce?
DE CE? DE CE? DE CE?
De ce …1…să fiu un om obişnuit dacă…2… pot fi un om extraordinar????!!!!”
Mîine Fixata o să facă la fel.
FIXATA strongly reccommends :
-Folks, pune-ţi mîna, mama voastră azi şi mîine (ocara favorită a mamei ei)!!! şi fiţi extraordinari!!!
Pentru neiniţiaţi, afoni, ignoranţi, dar şi pentru literaţii care demult nu au mai pus mîna pe Marin S.:
Perseverare, de Marin Sorescu
Voi privi la iarbă
Pînă voi obţine titlul
De doctor în iarbă.
Voi privi la nori
Pînă voi ajunge laureat
Al norilor.
Voi trece pe lîngă fum
Pînă cînd fumul, de ruşine,
Va deveni iar flacăra
De la început.
Voi trece pe lîngă toate lucrurile
Pînă cînd toate lucrurile
Mă vor cunoaşte.
Tot pentru afoni, "hum-a-hummmmm" vrea să redea fredonarea exersată la yoga, dacă nu v-aţi dat seama, mai ales după traducerea engl. "hum".
Post inspirat de Fixata
26.6.10
Two front teeth and a big, big room!!!
A se citi foarte cu aNtenĂ...
Haos în cap:
Şi dentiştii sînt artişti. Şi viaţa este a dracului de scurtă, sau, e numai a dracului. Şi îmi iubesc părinţii foarte mult. Şi îmi trebuie urgent 100.000 de Euro. Şi ce bine că e weekend. Şi Gabi (nu-i place Gabriela, deşi „r” adaugă chic, franţuzoaico! a se vedea poza din dreapta) a fost în Paris, nebuna! Şi vreau motocicletă. Şi tre’ să fac ceva să arăt bine ca să agăţ un investitor-milionar-foreigner-care-să-se-îndrăgostească-subit-fatal-iremediabil-de-mine. (1) Şi de ce mă simt ca în mocirlă? Şi ce piesă de teatru tare am văzut eu aseară! Şi îmi place să-mi înşir stream-ul de consciousness. (2)Şi de ce copii sînt mai apropiaţi de părinţi în Moldova ca în alte părţi? Şi visurile şi idealurile mă-nnebunesc. Şi eu m-am născut într-o zodie cu Virginia Woolf. Şi vreau să simt viteză pe lîngă urechi. (1) Şi ştii de ce? Că, pînă una alta, sînt o ratată, dar una interesantă. (3)Şi cum pot actorii să trăiască atîtea roluri? Şi dentistul îmi zice să fac gura mare. Şi în mine cîntă No comment „Atît de frumoasă”. Şi pe Gabi o iubesc, că e plină de un vis trăit. Şi afară iar şi din nou o să-i dea cu ploaie, în puii mei. Şi nu mai suport să împart camera cu cineva. Şi mai am de tocit un munte de terminologie pe luni. Şi mîine e ziua de naştere a unui băiat ce m-a iubit naiv, abia acum realizez că l-am iubit şi eu. Şi în mine cîntă Phoenix „Fata verde”. Şi aş face facultatea de Litere din nou, mai CA(TOATĂ)LUMEA. Şi dinţii din faţă sînt o rubrică importantă pe cartea de vizită. Şi mă enervează că sînt dependentă de somn în fiecare noapte. (2) Şi ştii de ce? Spaţiile înguste în care se trăieşte pe aici, pe la noi, duc la asta, la o interferenţă gravă şi inevitabilă a vieţii copiilor cu cea a părinţilor... da, puţini copii cu camera lor. Şi în mine cîntă „Lambada”. Şi adrry are dreptate. Şi poţi să vezi Parisul şi să mori. Şi eu sînt o fată foarte cuminte, imaginaţia mea este depravată. Şi actorii ăştia taaare super îşi mai trăiesc viaţa. Şi de 10 ani de zile umblu de ici-colea, peste Prut şi înapoi, şi vreau un punct de stabilitate. Şi, băiatule-iubitule-deja-căsătoritule, "Happy Birthday!!!".Şi vreau să semăn cu Gabi Zarughevici, mai ales la dinţii din faţă. Şi adrry zice că eu abia acum mă descopăr, scriind foi de jurnal. Şi Virginia Woolf avea o vorbă: „A woman must have money and a room (large, only for herself, adăugarea mea) if she is to write fiction”. Şi stomatologul ăsta îmi înfige prea dureros cotul în piept. (3) Şi ştii cum? Pentru ei planul ficţiunii e prioritar. Şi landlord-ul vinde bîrlogul în care stau acum.Şi stomatologii ăştia îs tare hoţomani. Şi iar tre’ să umblu după accomodation. Şi uneltele zîngănesc strident. Şi de data asta chiar am să stau singură în apartament. Şi genele mi-s albe de praf de plombă. Şi am să fac atelier de scris scenarii.
TWO FRONT TEETH (de porţelan) and a BIG, BIG ROOM (crammed de cărţi şi ochelari)
----that’s what I need (desperately)!!!
STOP: s-a luat curentul...dintele meu din faţă este neterminat, plomba este borţoasă şi neprelucrată, arăt ca ...deci, dacă mă pui acum într-un cireş sau vişin...n-ai treabă...nu se atinge nimeni...Încep să articulez ceva cu reproş la adresa Union Fenosa (netrebnici...etc.), astfel că, dentistul, cu aşa clientă aparent difficult şi cross, încearcă să mă liniştească, eu, de fapt, nu vreau să-i dau şansa să înceapă el a înjura.
Calculez că tare naşpa e ghinionul ăsta pe capul meu azi, cînd mîine era stabilit să mă văd cu oameni străini la o petrecere. Deci...1, 2, 3...cînd dracu’ or să dea ăştia lumină? A, b, c...la naiba, poate dentistu’ mă pune să plătesc suplimentar că din cauza mea trebuie să stea 3 ore pe deasupra, pînă se repară linia...stai puţin, poate eu să cer o reducere ceva?
„Daţi-mi ceva să citesc!”
„Uitaţi acolo, reviste”.
„...!? (perfect, că nu-s destul de frustrată...iar să văd dinţişori gemenaşi şi albi din faţă, tenuri imaculate, piepturi unduios rotunjite, frizuri moderne, parfumuri, cercei, rochii etc.)”.
„Daţi-mi o foaie A4, (pe ton expeditiv) am de scris”.
Şi aştern tot merry-go-round-ul ăsta aiuritor de idei, abia aşteptînd curentul să mi se netezească şi mie, ca la ultima cerşetoare, suprafaţa incisivului, nu ies să mă vadă lumea aşa... doar cu picioarele înainte, cum se mai zice pe la noi...în mine cîntă Paparudă-rudă şi scriu şi scriu...vreau mai repede aks, să postez halucinaţiile astea pe blog, să citesc comentariile, oh, sper să fie comentarii, doar astea mă motivează...
Şi curentul s-a dat. Dinte finisat, dar nu stilat. Dentist nu făcut bine integral. Chiar dacă, în puii pisicilor lui, i-am spus că sînt reporteră şi apar des la TV.
P.S. 1. Gabi este colega mea de facultate (am absolvit deja). Împreună am trecut prin multe văi cu umbre, plictiseli de seminar, examene orale...so on and so forth. Ea a atins deja fericirea...= Parisul a văzut-o, iubitul o iubeşte...eu încă aştept...
Gabi, nu-i aşa că, de ne-ar fi cunoscut Irimia mai bine, ne-ar fi dăruit cîte o GRAMATICĂ, aşa, frumos, cu autograf? Scumpa, mi-e ciudat de dor de el, regret ce i s-a întîmplat.
P.S. 2. Ceilalţi, aştept recomandări de dentişti şi odăi...affordable.
de Pieton
Haos în cap:
Şi dentiştii sînt artişti. Şi viaţa este a dracului de scurtă, sau, e numai a dracului. Şi îmi iubesc părinţii foarte mult. Şi îmi trebuie urgent 100.000 de Euro. Şi ce bine că e weekend. Şi Gabi (nu-i place Gabriela, deşi „r” adaugă chic, franţuzoaico! a se vedea poza din dreapta) a fost în Paris, nebuna! Şi vreau motocicletă. Şi tre’ să fac ceva să arăt bine ca să agăţ un investitor-milionar-foreigner-care-să-se-îndrăgostească-subit-fatal-iremediabil-de-mine. (1) Şi de ce mă simt ca în mocirlă? Şi ce piesă de teatru tare am văzut eu aseară! Şi îmi place să-mi înşir stream-ul de consciousness. (2)Şi de ce copii sînt mai apropiaţi de părinţi în Moldova ca în alte părţi? Şi visurile şi idealurile mă-nnebunesc. Şi eu m-am născut într-o zodie cu Virginia Woolf. Şi vreau să simt viteză pe lîngă urechi. (1) Şi ştii de ce? Că, pînă una alta, sînt o ratată, dar una interesantă. (3)Şi cum pot actorii să trăiască atîtea roluri? Şi dentistul îmi zice să fac gura mare. Şi în mine cîntă No comment „Atît de frumoasă”. Şi pe Gabi o iubesc, că e plină de un vis trăit. Şi afară iar şi din nou o să-i dea cu ploaie, în puii mei. Şi nu mai suport să împart camera cu cineva. Şi mai am de tocit un munte de terminologie pe luni. Şi mîine e ziua de naştere a unui băiat ce m-a iubit naiv, abia acum realizez că l-am iubit şi eu. Şi în mine cîntă Phoenix „Fata verde”. Şi aş face facultatea de Litere din nou, mai CA(TOATĂ)LUMEA. Şi dinţii din faţă sînt o rubrică importantă pe cartea de vizită. Şi mă enervează că sînt dependentă de somn în fiecare noapte. (2) Şi ştii de ce? Spaţiile înguste în care se trăieşte pe aici, pe la noi, duc la asta, la o interferenţă gravă şi inevitabilă a vieţii copiilor cu cea a părinţilor... da, puţini copii cu camera lor. Şi în mine cîntă „Lambada”. Şi adrry are dreptate. Şi poţi să vezi Parisul şi să mori. Şi eu sînt o fată foarte cuminte, imaginaţia mea este depravată. Şi actorii ăştia taaare super îşi mai trăiesc viaţa. Şi de 10 ani de zile umblu de ici-colea, peste Prut şi înapoi, şi vreau un punct de stabilitate. Şi, băiatule-iubitule-deja-căsătoritule, "Happy Birthday!!!".Şi vreau să semăn cu Gabi Zarughevici, mai ales la dinţii din faţă. Şi adrry zice că eu abia acum mă descopăr, scriind foi de jurnal. Şi Virginia Woolf avea o vorbă: „A woman must have money and a room (large, only for herself, adăugarea mea) if she is to write fiction”. Şi stomatologul ăsta îmi înfige prea dureros cotul în piept. (3) Şi ştii cum? Pentru ei planul ficţiunii e prioritar. Şi landlord-ul vinde bîrlogul în care stau acum.Şi stomatologii ăştia îs tare hoţomani. Şi iar tre’ să umblu după accomodation. Şi uneltele zîngănesc strident. Şi de data asta chiar am să stau singură în apartament. Şi genele mi-s albe de praf de plombă. Şi am să fac atelier de scris scenarii.
TWO FRONT TEETH (de porţelan) and a BIG, BIG ROOM (crammed de cărţi şi ochelari)
----that’s what I need (desperately)!!!
STOP: s-a luat curentul...dintele meu din faţă este neterminat, plomba este borţoasă şi neprelucrată, arăt ca ...deci, dacă mă pui acum într-un cireş sau vişin...n-ai treabă...nu se atinge nimeni...Încep să articulez ceva cu reproş la adresa Union Fenosa (netrebnici...etc.), astfel că, dentistul, cu aşa clientă aparent difficult şi cross, încearcă să mă liniştească, eu, de fapt, nu vreau să-i dau şansa să înceapă el a înjura.
Calculez că tare naşpa e ghinionul ăsta pe capul meu azi, cînd mîine era stabilit să mă văd cu oameni străini la o petrecere. Deci...1, 2, 3...cînd dracu’ or să dea ăştia lumină? A, b, c...la naiba, poate dentistu’ mă pune să plătesc suplimentar că din cauza mea trebuie să stea 3 ore pe deasupra, pînă se repară linia...stai puţin, poate eu să cer o reducere ceva?
„Daţi-mi ceva să citesc!”
„Uitaţi acolo, reviste”.
„...!? (perfect, că nu-s destul de frustrată...iar să văd dinţişori gemenaşi şi albi din faţă, tenuri imaculate, piepturi unduios rotunjite, frizuri moderne, parfumuri, cercei, rochii etc.)”.
„Daţi-mi o foaie A4, (pe ton expeditiv) am de scris”.
Şi aştern tot merry-go-round-ul ăsta aiuritor de idei, abia aşteptînd curentul să mi se netezească şi mie, ca la ultima cerşetoare, suprafaţa incisivului, nu ies să mă vadă lumea aşa... doar cu picioarele înainte, cum se mai zice pe la noi...în mine cîntă Paparudă-rudă şi scriu şi scriu...vreau mai repede aks, să postez halucinaţiile astea pe blog, să citesc comentariile, oh, sper să fie comentarii, doar astea mă motivează...
Şi curentul s-a dat. Dinte finisat, dar nu stilat. Dentist nu făcut bine integral. Chiar dacă, în puii pisicilor lui, i-am spus că sînt reporteră şi apar des la TV.
P.S. 1. Gabi este colega mea de facultate (am absolvit deja). Împreună am trecut prin multe văi cu umbre, plictiseli de seminar, examene orale...so on and so forth. Ea a atins deja fericirea...= Parisul a văzut-o, iubitul o iubeşte...eu încă aştept...
Gabi, nu-i aşa că, de ne-ar fi cunoscut Irimia mai bine, ne-ar fi dăruit cîte o GRAMATICĂ, aşa, frumos, cu autograf? Scumpa, mi-e ciudat de dor de el, regret ce i s-a întîmplat.
P.S. 2. Ceilalţi, aştept recomandări de dentişti şi odăi...affordable.
de Pieton
24.6.10
To My Much-Respected Mate
To My Much-Respected Mate
( hereinafter : babe, honey, lover boy, sweetheart,… lovey-dovey)
Hey you, mate dear,
Dacă ai şti cît de tare mi-a excitat imaginaţia cînd ai zis că dai la Regie şi Film, Teatru sau ce mai e?, că îmi scapă prelunga denumire la moment…pentru asta, babe, te declar Hot de Hot şi Ţîţă de Ţîţă!!!
Dar, dacă mai şi RĂSTORNI în realitate planul ăsta, absolut incendiar!!!, overwhelmingly taking my breath away, astonishing, strikingly exquisite, outstanding, stunning, bla, bla…, atunci, lover boy, hm… încă nu ştiu exact, dar sigur inventez ceva, aşa, ca un award pentru tine…(aici imaginează-ţi cum eu, stînd într-un birou, înconjurată de long and serious faces, într-o atmosferă de utmost formality, stau la calculator, cît se poate de upright, morally fibred, supposedly virtuous and hard-working, redactînd în neştire toate aberaţiile, elucubraţiile şi inepţiile ce îmi rătăcesc demult prin cap, şi …(sper că m-ai urmărit pînă aici)…deci…şi îţi fac un conspiratorial blink of my left eye).
But, honey, destul focus on you, no offence whatsoever intended…
Goddamn it !!! cît am visat să mă fac actriţă de teatru, star de cinema, figurantă în videoclip-uri…chestii-frecţii, că nici nu le mai ţin minte, dar nu am ajuns nici măcar striptease sau exotic dancer… Oh, viaţa asta e o dată curvă, nu de două ori (pentru colegele mele de la Litere, "o dată, nu de două ori" se traduce, în caz că e prea specific basarabenească expresia, „definitiv”, „categoric”). Cînd eram mică, mereu îmi imaginam că sunt privită de cineva, de un grup de spectatori care sunt foarte interesaţi de toate mişcările şi gesturile mele, aşa că respiram numai eleganţă, făceam paşi mărunţi şi vorbeam cu vocale rotunjite bine, înălţate corect, cu consoane finale accentuate…Oare ce folos de vise dacă nu le aplici, nu le urmezi, nu te lupţi să le faci carnale şi fremătînd de viaţă?!?! Numai ca să îţi apeşi fruntea cu palma şi să zici : „Of, dacă eram de-alu’ ăla, făceam aia, dacă aveam aia, făceam ailaltă…”, dar, au ieşenii, sucevenii, bucureştenii , pac-pac, o vorbă nesăbuit de revelatoare de sensuri (cu unul dintre ele mai pregnant, bineînţeles) „( a se pronunţa pe ton ironic şi piţigăiat) DACĂ şi cu PARCĂ se plimbau pe-o barcă”. Aşa e, honey, fiecare îşi făureşte viaţa… din nimic spre nimic, sau, îşi construieşte un imperiu industrial din vînzare de chibrituri. Şaga este următoarea… e nevoie de un pic de awareness…că noi, oamenii, ce ne numim chestii-trestii gînditoare, putem, adicătelea, face neverosimil de multe lucruri ca să avem bani cu tonele şi după aceea celelalte…
Perpetuum mobile, de Marin Sorescu
Între idealurile oamenilor
Şi realizările lor
Întotdeauna va exista
O diferenţă de nivel
Mai mare
Decît cea mai înaltă cascadă.
Se poate folosi raţional
Această cădere
De speranţe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.
De la energia astfel cîştigată,
Chiar dacă n-o să reuşim
Să ne aprindem doar ţigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumînd, ne putem gîndi serios
La nişte idealuri şi mai grozave.
Iar eu, ca actriţă…aş fi încercat,, mai întîi, toate clişeele lui Marilyn: fusta fluturată în părţi, de vîntul artificial, lăsîndu-mi pulpele la vedere, clasicul legănat al şoldurilor, cîntecul funky cu „trulump, trumpi sau pumpidu” (greu de descifrat anyway), dansul Umei cu John pe ring, în Pulp Fiction etc., după care…aţine-te, nene, că fantezia mea e foarte elastică…(dar să înveţi să mişti toate aparatele singur, beloved, că eu nu mă dezbrac decît în faţa unuia, sînt pudică).
Iar eu, fără scrupule…mi-aş face un tatuaj alungit, pe spate, altul mic, pe fesa dreaptă, aş purta brăţară de argint cu strugurei, la gleznă, fustă neagră…mm… creion, cu şliţ impunător, high heels, bluză roşie decoltată…şi aş merge, duios unduindu-mi făptura, direct la şef în birou, să-l anunţ că-mi dau, în puii mei, demisia!!! Apoi aş coborî şi aş încăleca un Harley Davidson, sau care alte mărci de motociclete mai bengoase? spuneţi voi, că eu nu mă pricep la dintr-astea, (provided că aş avea în prealabil un permis ceva)…şi aş apuca-o prin păduri cîntînd, vorba cîntecului…
Iar eu, sweetheart, fără nevoile fiziologice de a mînca şi de a bea, fără nevoia unui acoperiş, ţoale, machiaje, inele…deci, fără legătura indestructibilă cu un serviciu urîcios, aş sta toată ziua să citesc, să văd filme bune, să merg la teatru, operă, balet….toate cîte face o lady…
Iar eu, bunny, fără responsabilitatea ce o am faţă de părinţi, mi-aş, simply, lua lumea în cap ca să fac ….of,… multe, multe, multe…
„Iar”, my lovey-dovey, este o conjuncţie ce exprimă un raport adversativ , un raport impecabil şi fără compromisuri…dintre energia potenţială şi…realitate…
Eu mă duc să ascult Elvis şi să las mintea uşoară, atît pot, pînă una alta...şi să scriu...
Tu, mate, fă whatever strikes your mind, în numele tuturor celor care nu au curaj!!!
Love you dearly,
Domnişoara M.
( hereinafter : babe, honey, lover boy, sweetheart,… lovey-dovey)
Hey you, mate dear,
Dacă ai şti cît de tare mi-a excitat imaginaţia cînd ai zis că dai la Regie şi Film, Teatru sau ce mai e?, că îmi scapă prelunga denumire la moment…pentru asta, babe, te declar Hot de Hot şi Ţîţă de Ţîţă!!!
Dar, dacă mai şi RĂSTORNI în realitate planul ăsta, absolut incendiar!!!, overwhelmingly taking my breath away, astonishing, strikingly exquisite, outstanding, stunning, bla, bla…, atunci, lover boy, hm… încă nu ştiu exact, dar sigur inventez ceva, aşa, ca un award pentru tine…(aici imaginează-ţi cum eu, stînd într-un birou, înconjurată de long and serious faces, într-o atmosferă de utmost formality, stau la calculator, cît se poate de upright, morally fibred, supposedly virtuous and hard-working, redactînd în neştire toate aberaţiile, elucubraţiile şi inepţiile ce îmi rătăcesc demult prin cap, şi …(sper că m-ai urmărit pînă aici)…deci…şi îţi fac un conspiratorial blink of my left eye).
But, honey, destul focus on you, no offence whatsoever intended…
Goddamn it !!! cît am visat să mă fac actriţă de teatru, star de cinema, figurantă în videoclip-uri…chestii-frecţii, că nici nu le mai ţin minte, dar nu am ajuns nici măcar striptease sau exotic dancer… Oh, viaţa asta e o dată curvă, nu de două ori (pentru colegele mele de la Litere, "o dată, nu de două ori" se traduce, în caz că e prea specific basarabenească expresia, „definitiv”, „categoric”). Cînd eram mică, mereu îmi imaginam că sunt privită de cineva, de un grup de spectatori care sunt foarte interesaţi de toate mişcările şi gesturile mele, aşa că respiram numai eleganţă, făceam paşi mărunţi şi vorbeam cu vocale rotunjite bine, înălţate corect, cu consoane finale accentuate…Oare ce folos de vise dacă nu le aplici, nu le urmezi, nu te lupţi să le faci carnale şi fremătînd de viaţă?!?! Numai ca să îţi apeşi fruntea cu palma şi să zici : „Of, dacă eram de-alu’ ăla, făceam aia, dacă aveam aia, făceam ailaltă…”, dar, au ieşenii, sucevenii, bucureştenii , pac-pac, o vorbă nesăbuit de revelatoare de sensuri (cu unul dintre ele mai pregnant, bineînţeles) „( a se pronunţa pe ton ironic şi piţigăiat) DACĂ şi cu PARCĂ se plimbau pe-o barcă”. Aşa e, honey, fiecare îşi făureşte viaţa… din nimic spre nimic, sau, îşi construieşte un imperiu industrial din vînzare de chibrituri. Şaga este următoarea… e nevoie de un pic de awareness…că noi, oamenii, ce ne numim chestii-trestii gînditoare, putem, adicătelea, face neverosimil de multe lucruri ca să avem bani cu tonele şi după aceea celelalte…
Perpetuum mobile, de Marin Sorescu
Între idealurile oamenilor
Şi realizările lor
Întotdeauna va exista
O diferenţă de nivel
Mai mare
Decît cea mai înaltă cascadă.
Se poate folosi raţional
Această cădere
De speranţe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.
De la energia astfel cîştigată,
Chiar dacă n-o să reuşim
Să ne aprindem doar ţigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumînd, ne putem gîndi serios
La nişte idealuri şi mai grozave.
Iar eu, ca actriţă…aş fi încercat,, mai întîi, toate clişeele lui Marilyn: fusta fluturată în părţi, de vîntul artificial, lăsîndu-mi pulpele la vedere, clasicul legănat al şoldurilor, cîntecul funky cu „trulump, trumpi sau pumpidu” (greu de descifrat anyway), dansul Umei cu John pe ring, în Pulp Fiction etc., după care…aţine-te, nene, că fantezia mea e foarte elastică…(dar să înveţi să mişti toate aparatele singur, beloved, că eu nu mă dezbrac decît în faţa unuia, sînt pudică).
Iar eu, fără scrupule…mi-aş face un tatuaj alungit, pe spate, altul mic, pe fesa dreaptă, aş purta brăţară de argint cu strugurei, la gleznă, fustă neagră…mm… creion, cu şliţ impunător, high heels, bluză roşie decoltată…şi aş merge, duios unduindu-mi făptura, direct la şef în birou, să-l anunţ că-mi dau, în puii mei, demisia!!! Apoi aş coborî şi aş încăleca un Harley Davidson, sau care alte mărci de motociclete mai bengoase? spuneţi voi, că eu nu mă pricep la dintr-astea, (provided că aş avea în prealabil un permis ceva)…şi aş apuca-o prin păduri cîntînd, vorba cîntecului…
Iar eu, sweetheart, fără nevoile fiziologice de a mînca şi de a bea, fără nevoia unui acoperiş, ţoale, machiaje, inele…deci, fără legătura indestructibilă cu un serviciu urîcios, aş sta toată ziua să citesc, să văd filme bune, să merg la teatru, operă, balet….toate cîte face o lady…
Iar eu, bunny, fără responsabilitatea ce o am faţă de părinţi, mi-aş, simply, lua lumea în cap ca să fac ….of,… multe, multe, multe…
„Iar”, my lovey-dovey, este o conjuncţie ce exprimă un raport adversativ , un raport impecabil şi fără compromisuri…dintre energia potenţială şi…realitate…
Eu mă duc să ascult Elvis şi să las mintea uşoară, atît pot, pînă una alta...şi să scriu...
Tu, mate, fă whatever strikes your mind, în numele tuturor celor care nu au curaj!!!
Love you dearly,
Domnişoara M.
23.6.10
Self-restraint, de Secretara Dana
D.M. : Secretara Dana este foarte la locul ei, responsabilă şi obedientă...mereu în lista celor mai buni angajaţi.
Citiţi un fragment din al ei Wishlist.
Am chef :
Să-mi simt fesele strînse în mîini viguroase de bărbat,
Să pun pe mine ţoale ca ale Keirei Knightley, în Domino, să împuşc în oameni ,
Să fac dansul dezbrăcării la bară, ca o depravată, pe muzică adecvată şi în faţa multor oglinzi,
Să alerg pe cîmpuri de romaniţă umedă, numai în cercei, cînd apare curcubeul, după ploaie,
Să fac o farsă vecinei de jos, să-i torn ulei pe covoraşul de la intrare, ciocolată caldă pe hainele de la balcon, să-i seduc soţul obtuz,
Să înjur taxatoarea din troleu sau şoferul de maxi-taxi, ca în gura cortului, ca ţiganii turbaţi,
Să citesc scene erotice din Maitreyi, cu tine alături, playboy,
Să înalţ cu tine zmeie colorate, de care să prind chiloţi de ai mei, negri şi roşii,
Să torn în capul şefului moare de varză,
Să –i arăt colegului de birou ce frumos se strînge jartiera pe piciorul meu,
Să mă-mbăt cu Martini Bianco, pe muzică din anii “80, apoi să recit din Marin S.,
Să mă ung cu miere de mai şi iunie pe burtă pentru tine.
Chef-nechef, se cere curaj...chiar tupeu serios...of, of...
Citiţi un fragment din al ei Wishlist.
Am chef :
Să-mi simt fesele strînse în mîini viguroase de bărbat,
Să pun pe mine ţoale ca ale Keirei Knightley, în Domino, să împuşc în oameni ,
Să fac dansul dezbrăcării la bară, ca o depravată, pe muzică adecvată şi în faţa multor oglinzi,
Să alerg pe cîmpuri de romaniţă umedă, numai în cercei, cînd apare curcubeul, după ploaie,
Să fac o farsă vecinei de jos, să-i torn ulei pe covoraşul de la intrare, ciocolată caldă pe hainele de la balcon, să-i seduc soţul obtuz,
Să înjur taxatoarea din troleu sau şoferul de maxi-taxi, ca în gura cortului, ca ţiganii turbaţi,
Să citesc scene erotice din Maitreyi, cu tine alături, playboy,
Să înalţ cu tine zmeie colorate, de care să prind chiloţi de ai mei, negri şi roşii,
Să torn în capul şefului moare de varză,
Să –i arăt colegului de birou ce frumos se strînge jartiera pe piciorul meu,
Să mă-mbăt cu Martini Bianco, pe muzică din anii “80, apoi să recit din Marin S.,
Să mă ung cu miere de mai şi iunie pe burtă pentru tine.
Chef-nechef, se cere curaj...chiar tupeu serios...of, of...
22.6.10
Nimfa revine
Domnişoara M. recomandă : a se citi în ritmul cel mai fără grabă, ca sîngele în fierbere să-şi facă albii încăpătoare de la creier pînă la tălpi, şi invers...
Te văd din depărtare, vii alene, dar îţi intuiesc însetarea…privirea ta nu mă scapă nici o clipă … adie o boare de vînt, dinspre mine spre tine, şi presimt că tu grăbeşti pasul, căci mirosul meu de caisă coaptă, de struguri pîrguiţi şi miere, de vin bisericesc oprit, este cu desăvîrşire irezistibil pentru tine…
Iar pe mine mă copleşesc senzaţiile, cu o intensitate crescîndă … stomacul, deodată greu, cade într-o suspensie plăcută şi gelatinoasă…pieptul mi se umflă în ritmul paşilor tăi spre mine, inspir şi expir tot mai cu rîvnă aerul fierbinte…te apropii repede să mă prinzi, iar eu înnebunesc la auzul respiraţiei tale dese, la văzul ochilor tăi smintiţi de plăcere cînd îmi arunci departe rochia de pe mine… eşti tulburător, aşa gol, şi eu mă lipesc de tine molatec, cu sînii întăriţi, te îmbrăţişez ca o liană, incandescentă ca un şuvoi de lavă… ce joc al sferelor, al valurilor, al durerii şi eliberării…ce cutremure line, ce convulsii sălbatice şi ce armonie între noi…
Tu eşti mai prostuţ, amante, no offence, şi la tine toate semnificaţiile astea nu ajung, în schimb la mine raţiunea mereu lucrează şi înregistrează asemenea trăiri singulare pînă în cele mai mici detalii...eu fac corelaţii cu scene din trecut, recit în minte versuri… aşa cum stăm acum, încolăciţi şi potoliţi… rememorînd proaspăt-trecutele noastre urcări şi coborîri, mi-aduc aminte de o frază pentru un exerciţiu de vocabular la engleză, încă din liceu, nu ştiu cît ai să te pricepi tu la referinţă, dar ideea este că noi doi tocmai am avut o împletire totală, fără lumps : "Gently work the butter into the flour until there are no lumps left”.
Apoi mă gindesc la Mihai E., la „Daţi-mi un trup voi munţilor”, la Mircea C. ş. a. m.d. …
Tu ai adormit deja, că eşti un trîntor, şi eu mă urăsc fiindcă depind de tine ca să am parte de posesiuni artistice...
Te văd din depărtare, vii alene, dar îţi intuiesc însetarea…privirea ta nu mă scapă nici o clipă … adie o boare de vînt, dinspre mine spre tine, şi presimt că tu grăbeşti pasul, căci mirosul meu de caisă coaptă, de struguri pîrguiţi şi miere, de vin bisericesc oprit, este cu desăvîrşire irezistibil pentru tine…
Iar pe mine mă copleşesc senzaţiile, cu o intensitate crescîndă … stomacul, deodată greu, cade într-o suspensie plăcută şi gelatinoasă…pieptul mi se umflă în ritmul paşilor tăi spre mine, inspir şi expir tot mai cu rîvnă aerul fierbinte…te apropii repede să mă prinzi, iar eu înnebunesc la auzul respiraţiei tale dese, la văzul ochilor tăi smintiţi de plăcere cînd îmi arunci departe rochia de pe mine… eşti tulburător, aşa gol, şi eu mă lipesc de tine molatec, cu sînii întăriţi, te îmbrăţişez ca o liană, incandescentă ca un şuvoi de lavă… ce joc al sferelor, al valurilor, al durerii şi eliberării…ce cutremure line, ce convulsii sălbatice şi ce armonie între noi…
Tu eşti mai prostuţ, amante, no offence, şi la tine toate semnificaţiile astea nu ajung, în schimb la mine raţiunea mereu lucrează şi înregistrează asemenea trăiri singulare pînă în cele mai mici detalii...eu fac corelaţii cu scene din trecut, recit în minte versuri… aşa cum stăm acum, încolăciţi şi potoliţi… rememorînd proaspăt-trecutele noastre urcări şi coborîri, mi-aduc aminte de o frază pentru un exerciţiu de vocabular la engleză, încă din liceu, nu ştiu cît ai să te pricepi tu la referinţă, dar ideea este că noi doi tocmai am avut o împletire totală, fără lumps : "Gently work the butter into the flour until there are no lumps left”.
Apoi mă gindesc la Mihai E., la „Daţi-mi un trup voi munţilor”, la Mircea C. ş. a. m.d. …
Tu ai adormit deja, că eşti un trîntor, şi eu mă urăsc fiindcă depind de tine ca să am parte de posesiuni artistice...
Pieton ŞI ULTIMUL EI (nici un fel de love) AFFAIR
Dear diary,
Eu cred că dragostea s-a resorbit într-o malefică gaură neagră, încă din secolul trecut.
Par example, boyfriendul meu, niciodată în viaţă nu o să-i dau adresa acestui budoar (mamei, tatălui şi surorii nu le dau din altă cauză, ei nu tre’ să vadă micul putregai din sufletul meu, las’să creadă că totul e ciki), ca să continuu, repet că subiectul frazei este boyfriendul meu, care, de ce să-l vorbesc de rău ?, e băiat la locul lui, nemaipomenit de cumsecade (prea de tot, exasperant chiar!!!), dar în raport cu care sînt o fină paralelă alăturată...deci, ce să fac eu cu tine, B., nu mi-i spune?
Niciodată, în tot răstimpul ăsta, nu prea lung, dar destul ca să mă plictiseşti (or, plictiseala este mai rea ca sinuciderea lentă, dacă s-a interesat cineva, tăierea venelor nu e dureroasă deloc, sîngele curge şi tu cazi într-o adormire aparent firească, cine a citit „Quo Vadis” sau are o brumă de cunoştinţe de literatură universală sau latină, ştie că Petronius, "arbiter elegantiae", a avut parte de aşa o moarte, în schimb alături de el s-a sinucis şi soţia lui, cu care s-a iubit pînă la moarte, complet şi frumos), dragă B., că dacă ţi-aş spune „iubitule” ar însemna să îmi trădez cele mai sfinte criterii, nu ai ştiut să mă ghiceşti. Nu ai ştiut nici cînd m-am simţit rău, ca să mă iei de la serviciu, nu ţi-a trecut prin cap nici să vii pe neprins de veste la uşa mea cu o îngheţată, o cafea, măcar şi o Chupa-Chups, şi acuma, cînd eu scriu toate astea şi mă frămîntă problema încălzirii globale, tu dormi, ca un trîntor ce eşti.
Tu atîta ştii : tare e draguţ şi cuminţel să mergem pe marile şi adîncile urme care se văd de departe, ducînd la pizzerii şi baruri. Replica mea e una tranşantă, LASĂ DRACULUI TOATE CLIŞEELE ASTEA!!! Of, multstimabile B., nu ştiu ce cred ceilalţi, dar fără imaginaţie, zic eu, eşti un mare şi gol zero, = O =, aşa cum este un zero în toate cazurile, fără abatere. No offence.
Dar, n-ai grijă, eu ştiu să dau papucii frumos şi delicat, aşa de finuţ, încît o să ţi se pară că tu mă laşi pe mine, fiindcă am îndrăznit să mă las tulburată, în acel timp, chiar în centrul minţii mele, de un Altul.
Ştii ce regret? Că tare multe fete pierd timpul cu dintr-ăştia ca tine, ba chiar se şi mărită cu tipi asemenea ţie. Pentru mine, B., care sînt o foarte mare egoistă, este o crimă să îmi vîntur timpul aiurea aşa cum mi s-a întîmplat cu tine, deşi, parcă iar aud, ba în dreapta, ba în stînga, „Ai sî aleji pînşi-ai s’ culeji”. Asta makes no diference to me, eu am altă traiectorie.
Ştii de ce îmi mai pare rău? Că tu aşa şi nu ai înţeles nimic, nu ai surprins nici un fel de fleac care ţi-ar fi adus un plus de farmec, cel puţin pentru următoarele tale cvasi-jumătăţi.
Şi ştii şi altceva? Nici măcar nu vreau să simt milă pentru tine. Proful meu preferat zicea că fiecare îşi merită soarta sau, chiar mai nuanţat, PROSTUL ÎŞI MERITĂ SOARTA!!!
Eu în predestinare nu cred, eu nu mă las purtată de briza mării; eu ştiu că merit ce e mai bun, aşa cum toţi ştiu asta, 4-5 ani cît sînt mai tinerei ...şi apoi o iau cu aripile spre fundul canionului; în schimb eu am să păstrez un zbor egal, nici prea sus, nici prea jos, şi o să ajung acolo unde îmi trebuie mie să fiu, o să vezi... şi tu şi alţii...
Pînă una alta, tu mai caută prin jur, că eu mă duc să depistez acea gaură neagră care a înghiţit lumina lumii...
Eu cred că dragostea s-a resorbit într-o malefică gaură neagră, încă din secolul trecut.
Par example, boyfriendul meu, niciodată în viaţă nu o să-i dau adresa acestui budoar (mamei, tatălui şi surorii nu le dau din altă cauză, ei nu tre’ să vadă micul putregai din sufletul meu, las’să creadă că totul e ciki), ca să continuu, repet că subiectul frazei este boyfriendul meu, care, de ce să-l vorbesc de rău ?, e băiat la locul lui, nemaipomenit de cumsecade (prea de tot, exasperant chiar!!!), dar în raport cu care sînt o fină paralelă alăturată...deci, ce să fac eu cu tine, B., nu mi-i spune?
Niciodată, în tot răstimpul ăsta, nu prea lung, dar destul ca să mă plictiseşti (or, plictiseala este mai rea ca sinuciderea lentă, dacă s-a interesat cineva, tăierea venelor nu e dureroasă deloc, sîngele curge şi tu cazi într-o adormire aparent firească, cine a citit „Quo Vadis” sau are o brumă de cunoştinţe de literatură universală sau latină, ştie că Petronius, "arbiter elegantiae", a avut parte de aşa o moarte, în schimb alături de el s-a sinucis şi soţia lui, cu care s-a iubit pînă la moarte, complet şi frumos), dragă B., că dacă ţi-aş spune „iubitule” ar însemna să îmi trădez cele mai sfinte criterii, nu ai ştiut să mă ghiceşti. Nu ai ştiut nici cînd m-am simţit rău, ca să mă iei de la serviciu, nu ţi-a trecut prin cap nici să vii pe neprins de veste la uşa mea cu o îngheţată, o cafea, măcar şi o Chupa-Chups, şi acuma, cînd eu scriu toate astea şi mă frămîntă problema încălzirii globale, tu dormi, ca un trîntor ce eşti.
Tu atîta ştii : tare e draguţ şi cuminţel să mergem pe marile şi adîncile urme care se văd de departe, ducînd la pizzerii şi baruri. Replica mea e una tranşantă, LASĂ DRACULUI TOATE CLIŞEELE ASTEA!!! Of, multstimabile B., nu ştiu ce cred ceilalţi, dar fără imaginaţie, zic eu, eşti un mare şi gol zero, = O =, aşa cum este un zero în toate cazurile, fără abatere. No offence.
Dar, n-ai grijă, eu ştiu să dau papucii frumos şi delicat, aşa de finuţ, încît o să ţi se pară că tu mă laşi pe mine, fiindcă am îndrăznit să mă las tulburată, în acel timp, chiar în centrul minţii mele, de un Altul.
Ştii ce regret? Că tare multe fete pierd timpul cu dintr-ăştia ca tine, ba chiar se şi mărită cu tipi asemenea ţie. Pentru mine, B., care sînt o foarte mare egoistă, este o crimă să îmi vîntur timpul aiurea aşa cum mi s-a întîmplat cu tine, deşi, parcă iar aud, ba în dreapta, ba în stînga, „Ai sî aleji pînşi-ai s’ culeji”. Asta makes no diference to me, eu am altă traiectorie.
Ştii de ce îmi mai pare rău? Că tu aşa şi nu ai înţeles nimic, nu ai surprins nici un fel de fleac care ţi-ar fi adus un plus de farmec, cel puţin pentru următoarele tale cvasi-jumătăţi.
Şi ştii şi altceva? Nici măcar nu vreau să simt milă pentru tine. Proful meu preferat zicea că fiecare îşi merită soarta sau, chiar mai nuanţat, PROSTUL ÎŞI MERITĂ SOARTA!!!
Eu în predestinare nu cred, eu nu mă las purtată de briza mării; eu ştiu că merit ce e mai bun, aşa cum toţi ştiu asta, 4-5 ani cît sînt mai tinerei ...şi apoi o iau cu aripile spre fundul canionului; în schimb eu am să păstrez un zbor egal, nici prea sus, nici prea jos, şi o să ajung acolo unde îmi trebuie mie să fiu, o să vezi... şi tu şi alţii...
Pînă una alta, tu mai caută prin jur, că eu mă duc să depistez acea gaură neagră care a înghiţit lumina lumii...
Fata cu Gropiţe povesteşte
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu cînd mă gîndesc la anii mei de liceu...mă ia treptat, treptat cu frisoane, şi calde, şi reci.
A început liceul ăsta al meu, puţin...regresiv, dacă îmi permiteţi să fac din acest adjectiv un adverb necesar la moment, căci am repetat clasa a 9-a, volens-nolens, de fapt, tot mai mult volens, că altfel, dacă mergeam brusc într-a 10-a trebuia să recuperez singură materia pe un an întreg. Ce n-am calculat eu, greşeala fatală a vieţii mele, a fost numărul comparativ de băieţi dintr-o clasă şi dintr-alta...despre asta mai tărziu...
Eram vreo 3,4, 5 sau 6 basarabeni, sau etnici români din R.M., dar ştiu că am rămas doar 3 : eu (cea mai importantă), coleg’mea şi coleg’miu. Despre ei, sireacii, figuri în afara clasificării şi tipologiei umane, că erau unici, dragii de ei, acum cred că s-au mai dat cu lumea, vă povestesc altădată...
Unu a venit cu mama şi cu tata, cine mai era ca el, un ciudat şi un freak...aşa in a word, cu toate ifosele lui. Avea adidaşi albi, corect e, de fapt, pantofi pentru sport, şi mereu, dar mereu îi căuta cu privirea, te pomini că alt fir de praf a căzut peste ei...cam aşa moron... n-a rezistat prea mult...2 săptămîni, dar a reuşit să pupe multe fete, numa’ pe mine nu. Clar că eu nu am stat cu sechela asta mare nerezolvată, mai ales la aşa o vîrstă, dar ... promit, cross my heart, and hope to die, îmi pun REMINDER şi data viitoare neapărat vă povestesc...
La cămin ne-am aranjat repejor, am făcut cunoştinţă cu viitorii pedagogi (adică persoanele responsabile de poate management-ul, poate nu ştiu ce alte foreign or internal affairs ale căminului), cu ceea ce urma să fie viitorul nostru univers, atoatecuprinzător, şi tu liceu, şi tu cantină, şi tu cămin (circula şi termenul de „internat”, nu foarte şi deosebit de rar), teren de baschet, fotbal, alee de plimbat şi pupăcit etc. Despre pedagogi, 2 masculi şi o femelă –altădată, dar aşa ca să vă gîdil niţeluş interesul, vă spun că neplăcerea noastră cea mai cea... şi ireductibil de dezgustătoare era...şi acum stau să mă gîndesc, nu ştiu cum să stabilesc corect priorităţile...adulterul flagrant al pedagogei (noi, de fapt, le ziceam abreviat PEDA’ şi PEDU’, pentru moldoveni sonoritatea asta e grăitoare de la sine, ceilalţi să mă întrebaţi în josul paginii) Argentina cu profu’ de sport, domnul Iepure, sau...năpustirea pedului de serviciu asupra noastră, în FI-E-CA-RE drăgălaşă dimineaţă (aici eu tare îmi schimonosesc faţa, că un efect de genul acesta ramîne netratat pe viaţă). Bătea în uşă ca un tătar, apoi intra : „Bună dimineaţa (pe un ton mo-no-ton, aşa cum merge un tren personal, asta dacă ştiţi clasificarea trenurilor în România, de fapt, ce mai la deal –la vale, în Moldova numai de ăsta şi avem), es-te ora ŞA-SE ŞI TREI-ZECI DE MI-NU-TE, es-te ca-zul să vă tre-ziţi, să mer-geţi la can-ti-nă, să...să...”, şi pe ici pe colo dădea plapumele la o parte, ştiau ei tare bine care fete nu îmbracă pijamaua de cu seară, de ce, la urma urmei, să nu îşi clătească ochişorii de dimineaţă cu imagini gingaşe de pulpişoare...
Nu ştiu voi, dar pe mine rememorarea tare mă mai oboseşte...
Data viitoare, sau dăţile viitoare, vă povestesc despre idila mea platonică şi zburătoare cu proful de engleză, Mr. Christian S. (el m-ar întreba: ” Ce vb, M., am avut noi aşa ceva?”), despre primul meu sărut, cînd s-a luat curentul special pentru asta, despre profa de note muzicale, administratorul de cantină şi colega mea de bancă, cîte şi mai cîte...încît acum pot să vă spun că...merită, oarecum, să mai intraţi pe la Budoar.
Iar lui George B. îi dau replica următoare: „Nu, liceul nu a fost cimitirul tinereţii mele, chiar dacă am fost o tocilară...”
21.6.10
DEPRESIE, de Fata cu Gropitze
Fata cu gropitze is a simple-minded country girl, she sees the world in an absolutely twisted fashion.
This is her last confession to me
Domnişoară M.,
Eu am 3 depresii pe săptămînă. Una luni, alta miercuri şi a treia – duminică.
Ideea este că …. am de toate, atît cît se poate la noi în Moldova, părinţi respectabili undeva la ţară, soră iubitoare, diplomă de studii superioare, cu cine să mă ţin de mînă cînd vreau (să mă sărut, să….), cărţi, serviciu comod…deci, tot elementarul pentru o viaţă pe care să o trăieşti plenar, cu streaşină din dreapta, din stînga, de sus şi de jos la ochi, aici… în gura asta de rai sau în GaURA asta de Rahat...as suitable for you at the very moment.
Problema este că ….vreau mult mai mult, nepermis de mult pentru una ca mine (oare chiar aşa să fie?).
Eu vreau… să nu merg la serviciu şi să pierd 8 ore preţioase din fiecare zi a vieţii mele de ratată, eu vreau să am bani din pod, oricînd am nevoie, pentru orice am nevoie (să cumpăr un vultur şi să îi dau drumul, să cumpăr un şarpe ca să-l tai cu tărnăcopul, să îmi fac de fiecare dată epilaţie totală la salon, să zbor cu balonul pe deasupra Texas-ului, să renovez casa părinţilor ca să moară vecinii de ciudă, să fac bungee-jumping de 2 ori pe zi, să-mi cumpăr cele mai scumpe, mai stilate şi mai pe sprînceană alese ţoale ca să atrag aviatorii cu cele mai înalte standarde de selecţie),să am spaţiul meu (cumpărat şi mobilat, gol de convenţii şi fixaţii străine)…şi tot vreau, şi vreau, şi nu mă mai opresc din exerciţiul ăsta… pot să stau la infinit şi să mă gîndesc ce aş face, ce aş drege fiindcă…
NU MAI POT!!!... nici să privesc la viaţa părinţilor, care e teribil de anevoioasă şi spinoasă la ţară, chiar fără răgaz whatsoever, deşi …..AH!!! îmi închin toată fiinţa în faţa lor! Dar, mămico, nu mă pune să coc şi să fac plăcinte, să dau cu sapa, să car apă de la fîntîna de la poarta megieşului, să dau cu var WC-ul, să spăl scările de găinaţul de vrăbii, cînd eu …”Fiică a faptei nu sînt”, ca să parafrazez după Lucian B. (check it out herein http://www.poeziile.com/autori/Lucian-Blaga/fiu-al-faptei-nu-sunt-78.php), pe mine, mămico dragă, scumpă, iubită, crucificată ca Isus la Golgota, ţipător la cer de dedicată odraslelor tale... să mă laşi să visez la Nemaiauzit şi Nemaivăzut, să trăiesc aşa fără direcţie... rîzi tu de mine, dar dacă ajung totuşi la Hollywood?... hm, ce ai să comentezi tu atunci?
NU MAI POT !!!...nici să merg la serviciu, oricare ar fi el, idealul nu l-am găsit încă, deşi în doi ani de cînd am absolvit, am schimbat 5 job-uri. Nu mai pot să îmi dau dimineţile în mod regulat, aşa cum înainte preoţii sacrificau, pe paturi de lavandă şi cimbru, fecioarele cu pielea cea mai albă, cu părul de culoarea abanosului, cu ochii de porumbiţe, zeilor, ca să aibă roadă bogată şi ploaie timpurie.
NU MAI POT !!!...nici să mă duc la dates cu rataţi, care au imaginaţia short, care parcă sărută o pătlăgea, şi nu buze de femeie, care vor nevastă la serviciu full-time, la bucătărie 4 ore pe zi, în pat 5 minute…
Ce-i de făcut, Domnişoară M., în cazul meu?
Ce-i de făcut, Domnişoară M., în cazul meu?
19.6.10
Letter to my Lover
Nimfa e numai puţin mai reală decît scenariile ei amoroase, citiţi corespondenţa ei
Iubite,
Ma lichefiez de dor si toate gîndurile mele curg spre tine.
E răcoare afară, iubite, dar e aşa de frumos si melancolic, iar mie mi se strîng cordele dupa tine.
U ce faci? Eu merg azi la teatru şi sînt îmbrăcată în rochie roz, iubite, e de bumbac si lungă … Ah, merg şi mi se ating uşor pulpele pe din interior … mmm... am o senzaţie de catifelat, de parcă tu mă atingi, da, de parcă tu, după ce m-ai privit puţin în ochi, te apleci senzual spre mine şi spre pămînt, cît eşti tu de înalt, iar eu privesc la tine şi la cer, la frunze si la curcubeu, ne ia cu vîrtej şi ameţeală, cu nebunie şi durere...în jurul nostru cad multe cortine moi si uşoare, toate roşii şi negre, verzi si purpurii, de culoarea vieţii şi a morţii, a nebuniei si a desfătării….Fac combustie, iubite, şi îmi muşc buza de jos cînd visez cum îmi studiezi sub rochie picioarele cu pielea netedă, cum îmi urmăreşti vena lunga....asta zici tu, dar eu ştiu că, de fapt, tu numai ghiceşti traseul ei de-a lungul piciorului meu. Îmi mîngîi genunchii, zici ca sînt mici si rotunzi, dar abdomenul meu îţi place? da, e de un oval diafan….şi miroase a fruct copt, gata să fie muşcat... Placerea mă îmbată şi îmi văd nervii pulsînd pe corp, încolo si încoace. Mă arcuiesc de dorinţă, iubite, şi caut ochii tăi să văd dacă ai aceeaşi stare...da, e bine, nu ştii nici tu unde te afli, ai privirea tulbure, de depravat pasionat...mă liniştesc şi continuu să savurez adînc, cît de conştient pot, aceasta trăire... iubite, sărută-mă din plin pe umeri, te rog, iar pe spatele ce mi l-ai dezgolit trece palma ta de barbat, nici prea apăsat, nici prea la suprafaţă, aşa ca să mă cutremuri...
Tu, barbat ce ştii să iubeşti aşa de frumos sînii mei fragezi si mărunţi , gîtul subţire, buzele umede, de ce nu rămîi aşa pe vecie? Te-aş lega de un blestem dacă aş putea...căci nu mă interesezi în comunul şi cotidianul tău, nu vreau să ştiu unde mergi în fiecare dimineaţă sau de unde te întorci după amiază, înţelege pentru totdeauna...Vreau să te lepezi de toate pentru mine...
Vreau, dar imens vreau, să creăm timpul şi lumea noastră, să mă iubeşti ca acum, să ne vedem tainele, să ne sărutăm podurile palmelor.
Ce se întîmplă în jur nu ştiu, cortinele astea groase ne protejează ca într-o mare buclă în afara timpului. Să nu ne oprim, iubite, că timpul a încremenit, urmărindu-ne pe noi…
de Nimfa
Diary ... la foc continuu

PIETON este o fată obişnuit-neobişnuită, ţine mereu un jurnal în care scrie tot felul de chestii şi atinge tot felul de teme, de pe stradă. Ea se plimbă foarte mult, îi place spaţiul, dar şi aglomeraţia, admiră şi critică, cu argumente...Temele ei favorite le identificaţi easily în frînturile de mai jos.
De alaltăieri aveam intenţia să mă duc azi la balet. Trebuia sa fiu la casa de bilete pe la 5 pm. Dar dimineaţă nu mi s-a aranjat părul bine, pe la 11 am mi-am dat seama că mi-au apărut nişte coşuri destul de inestetice, pe la 2 pm mi s-a descleiat un vîrf de balerin, iar pe la 3 pm am simţit ca mi-a venit stop-ul. ÎN FINE... Am zis: “ mă duc eu acasă....poate intru pe net, să navighez”, doar mi l-au conectat chiar ieri...totuşi, am luat un troleu de la Circ spre Centru, “să mă duc la balet, să nu...”. M-aş duce, în pisici, să mă desfăt cu arta asta a mişcărilor extrem şi stupefiant de muncite, studiate, cîntărite, dozate... Adevărul e că tare mă fascinează oamenii care trăiesc pentru o pasiune. Altădata am să scriu mai mult despre asta.
Era răcoare afară, eu vroiam sa îmbrac rochia mea roz la spectacolul de balet, ca să fiu prezentabilă, poate din întîmplare mă ciocnesc de un bărbat de mare clasă ....Şi cum uitasem să îmbrac item-ul respectiv...
Nu mai merg, next time.
Hai, dacă tot sînt prin Centru, să intru o fugă pe la Gemenii, of, aşa şi nu găsesc o ţinută adecvată pentru nunta soră-mii, care e stabilită pentru august....mai îndată, de fapt, în pisici...Vreau 2 rochiţe, că doar asta este regula, una pentru primărie şi alta pentru recepţia de seară....Sor’mea, sor’mea....la ce, fată, îţi trebuie ţie măritiş aşa devreme...Oh, Dumnezeule....
--Alo, sor’mea, ce faci? Ai ajuns cu bine?, sora mea e studentă în Iaşi, tot acolo se şi mărită.
--Da, fată, merci,uite un sfert de oră am de cînd sînt în cameră.
--(Eu cu sora mea avem aşa obicei să ne poreclim cît mai variat, să ne alintăm etc.) Sorellina scumpilina, (pe ton pisicesc) ti-ai gasit rochie de cununie?(are deja rochia aia de mare, mare clişeu alb, mai are nevoie de un outfit pentru înregistrare la starea civilă), eu nu văd nimic bun,( şi cu nuanţă de fun răutăcios, impersonal, de parcă nu despre nunta ei e vorba, aşa, ca să văd ce zice) hai să nu mergem la nunta asta ?!, la care sor-mea, după o secundă, care m-a facut să-mi pară rău de poantă:
--Fusulică, (fără să rîdă, cu reproş, ba chiar puţin dezamăgită de sora ei mai mare care nu e tulburată de nici un fior la gîndul că ea, mezina şi speranţa familiei, şi-a găsit jumi-jumaua şi o să înveţe să pună de mămăligă la soţ, să aranjeze pe funie hainele cît mai potrivit, crescător, în ritmul intensităţii culorilor, după clasa corespunzătoare: chiloţi lîngă chiloţi, pantaloni lîngă pantaloni etc.), tu mai ai glume de astea multe în program?
--Nu te supăra, prasăzico, doar ştii că rîd şi eu aşa...să intri diseară pe mess, hai, pa, pupici cu furnici !!!
În Gemenii, luxul sau poate doar preţurile incredibile...sau poate fetele alea cu 222, aka doi metri de picioare, doi clăbuci de creieri şi 2 dinţi din faţă drepţi şi simetrici, sau poate paznicii la costum, vînzătoarele de pantofi sexy foarte, dar foarte scumpi, băieţii super arătoşi care mă găsesc prea insipidă pentru ei (de fapt, ei sînt cei fără haz) mă inhibă de la 1-a secundă ce imaginile astea penetrează lentilele mele....eu sînt mioapă de vreo cîţiva ani...zic că aş fi cea mai fericită să nu port ochelarii doar pentru asta, să nu văd de la distanţă indivizii proşti şi frumoşi totodata (incredibil cît de mulţi oameni frumoşi avem în Chişinău, dintre care puţini sînt şi fascinanţi, modeşti, fantezişti), dar am nevoie să disting numărul la rutieră, textul reclamelor etc., deci pun ochelarii pe nas şi spectrul meu vizual este mereu luat cu asalt de EI. De unde ştiu că-s proşti? Pot să-mi dau seama de cum mişcă ochii de la stînga la dreapta sau de sus în jos...Nu sînt modestă, că ştiu ce ştiu, e articolul meu, poţi să-l laşi baltă dacă te simţi ofensat...mă rog.
Nu rezist prea mult prin magazin, mă enervez că văd trei rochii care îmi plac, dar “tre să ai sîni ca să le umpli cupele”, asta e fraza prelucrată după spusele vînzătoarei care a tras cu ochiul la pieptul meu, apoi la al ei, şi care habar nu are de o oarecare decenţă şi etică profesională . Ia, mai duceţi-vă voi..... mari cunoscători şi stilaţi, moldoveni frustraţi şi enervanţi....Ies in stradă...
“Domnişoară, sînteţi amabilă să-mi răspundeţi la cîteva întrebări pentru un sondaj?”, “Ok, despre ce e vorba?”,--- dacă sînt mulţumită de salariu, dacă ştiu de produsele lor de cosmetică....ea are ochii isteţi, frunte naiva şi ten pătat + puncte negre, mi-a plăcut. Am fost amabilă, dar i-am dat oricum o cifră greşită la nr. de tel, sînt prea egoistă ca să îmi pierd timpul ajutînd pe cineva străin să umple rîndurile voluntarilor la nu ştiu ce seminar “Master Class”....
Mă duc eu acasă, poate continuu lectura din Mircea E. sau ascult Bere Gratis, Californication, Macarena...poate ma duc să mai dau nişte lecţii de sărut franţuzesc vecinului, poate citesc blogul lui Robbie (citesc atent Waffles...plombele îmi cad una cîte una... oricum e cazul să-mi pun altele noi), poate mai intru pe Skype, poate pe Messenger...
de Pieton
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






