Dedicat celor de la Litere

LiTR … şi tuturor celor care îi iubesc pe cei de la LiTR




LiTR ---Limited Time for REAlLife

(eu nici acum nu mi-am revenit din feeria cărţilor, ba acum că, adicătelea, m-am apucat a scrie, chiar mi s-a intensificat oroarea de realitatea anostă. Mai mult ca sigur că cea mai mare îndurare Dumnezeu a arătat-o faţă de oameni atunci cînd le-a dat imaginaţie. Dacă mă decuplează cineva azi de la planul ficţiunii mele, atunci…ok, nu scriu nimic de sinucidere, dar… tot pe acolo…)


LiTR --- Library Torment Reservation

(no comment, că se ştie prea bine care e faza cu bibliotecile, nu?)


Eu am depus dosare de admitere şi la Română –Engleză, şi la Literatură Universală – Engleză şi la Engleză - Franceză.

Am intrat la Română- Engleză. Să vedeţi ce scenariu fiţos aveam eu în cap, despre climatu’ şi habitatu’ de la Facultatea de Litere.



Credeam că:

“La această facultate vin tinerii care vorbesc numai în versuri şi citate, care mai de care mai liric şi mai inspirat la vorbe de duh. Foarte modeşti, aproape chiar săraci, fini, cu limba metaforizată, cu sufletul sensibil la toate detaliile neimportante, altruişti pînă în pînzele lui Vasco da Gama…Deja imi imaginam că tre’ să existe vreo frăţie, ceva ca un club al literaţilor, iar ca să intru şi eu acolo trebuie să trec prin aspre probe de foc, de isteţime, de nu ştiu ce, ca în basmele lui Petre Ispirescu. “

Pe dracu’…

La început toţi o apă şi un pămînt, ne îmbulzim la Secretariat, ne privim curioşi…mai apoi, ştiţi şi voi..

……..

De cu seară :

- M., mergem dimineaţă la Doboş?

- Mergem, Miha, lasă că tragem chiulul altădată, hai să ne vadă la faţă, cică e din aia care fotografiază mutrele, bifează prezenţa pe listă… şi ştii că la examen….

Doboş era prea, dar, ce mai calea-valea, era infinit de plicticoasă (parcă numai ea!?)…Fetele nu au mai mers, out of the blue au hotărît că sînt non-conformiste şi boeme.

Mihaela este o beautiful-lipped and black-eyed girl, de la ea am preluat, conştient, cultul pentru haine colorate. Filozofia culorilor, asta am să ţin minte multă vreme! Nu ştiu dacă alţii asimilează ceva de la mine, dar la mine empatia este foarte funcţională şi, vrînd-nevrînd, mă descopăr cu o trăsătură împrumutată de la cineva. Şi încă multe chestii adevărate de care eu îmi dau seama abia acum. Chiar după 2 ani de cînd nu ne-am mai văzut, Miho dragă, eu tot aleg o cămaşă roz în loc de una albă. Nu ştiu exact despre tine, dar în cazul meu este foarte straniu, eu nu iubesc rozul (şi nu pentru că R. Hanolli mă tachinează cu aluzia la gay), culorile mele preferate sunt bleu-marin-ul şi roşul. Rozul nu-mi place, dar ador fustele, bluzele, şosetele (chiloţii nu !) roz…şi mi le cumpăr. Oare cum se explică?

Gabi, Corina şi eu     

Gabi:

-Deci, fetelor, la cine ne luăm licenţa?

Eu:

-Hai s-o facem lată şi să mergem la Irimia pentru licenţă!

Corina:

-Reviiiiiiiiiiiino-ţi !!! (cu teroare) Cad într-o comă că nu mă trezeşte nici pupul lui Robert Pattinson (se înţelege că R.P. nu era pe atunci în vogă, dar eu am o fantezie că, pînă la sfîrşitul vieţii, tot mă pup cu el o dată!), nici imaginea goliciunii lui Gerard Butler, nici dacă învie Michael Jackson (acu 2 ani, megastarul era viu, ce mai contează…).

Irimia…cînd mă gîndesc la el am senzaţia intrării într-un sanctuar…cîtă exigenţă şi autoexigenţă, stăpînire de sine şi eleganţă a manierelor…LITERAT se defineşte…îl regret imens, regret că nu am mers la toate cursurile lui, la meditaţiile pe care le făcea…simpozioane, chestii… Totuşi, cînd mă gîndesc că am fost discipola lui…ştiţi ce-mi vine în cap ? Mă simt ca un produs bun, original, al unui brand extra-renumit internaţional. Voi nu? Hai, fetelor, lăsaţi-o baltă cu comentariile astea! Ce ar fi fost studenţia noastră fără el!?

Corina nu destul că era o volubilă şi încă două jumătăţi, dar mai şi trăgea la cafea şi din ţigară de parcă era o dezertoare proaspăt scăpată de pe insulă… (şi or să o prindă să o ducă înapoi, iar acolo se mănîncă numai banane şi viermi sau se ling degetele). Scumpă dementă, semănai cu o mare tortă de jeleu, în mîinile unui chelner stîngaci… aşa de tare tremurai , mai ales înainte de examene, din cîte ţin eu minte, plus că aveai mîinile mereu roşii şi reci, ca de broscuţă (iubesc aşa broscuţe!). Grozav mă amuzai…am în suflet un loc, numai pentru tine! (te rog să începi puţin a plînge...).

Fetelor, dragelor, ce diferite eram una de alta, totuşi, nu?

Voi - românce super cochete, eu - moldoveancă simplă. Corina – o zvăpăiată, Gabi - o stilată, eu - o tocilară nemachiată (poate prea mult zis „tocilară”, eu, de fapt, aveam nevoie de medie bună pt cămin, şi nu cred că aveam aere aşa de evidente de high intelligent, cum îşi dădeau alţii, care aveau, de fapt, o mare lacună în cap). Nici acum nu reţin cum anume ne-am găsit, nu că am fi fost noi nu ştiu ce mari prietene… dar, eu oricum vă sînt foarte recunoscătoare şi mi-aţi rămas în memorie destul de plastice, adică imagini vii, deloc confuze ).

!!! Vă informez că m-am mai schimbat şi eu, chiar destul, bineînţeles că nu am o poză potrivită să o postez (la care se mai adaugă faptul că am un love affair pe Skype cu un fan, Cornel, şi am de gînd să îl ţin în suspans, pînă nu mă invită la o plimbare, ceva, orice…). Of, tare mi-ar plăcea să mergem la Constanţa împreună, să ne amintim de cele trecute…să rîdem, să bîrfim, să înjurăm de viaţă şi de soartă … eu v-aş recita nişte versuri de Sorescu şi de Blaga, iar voi m-aţi compătimi : „Tare toantă mai poţi fi, M. draguţă, şi naivă, şi fără de cale”, Gabi ar povesti încă o dată despre toate podurile Parisului, şi despre Moulin, şi despre Eiffel, iar noi i-am zice : „Tare toantă mai poţi fi, Gabi drăguţă. De ce nu ai rămas acolo?”, Corina ne-ar spune : „Fetelor, ia, vă rog niţică luciditate, aşa, de dragul meu, şi-aşa abia mă concentrez cu examenele astea şi cu tot!!!”, iar noi i-am răspunde: „Tare toantă mai poţi fi, Corinico, să vrei să te faci profă!?”

….

Corina, eu am o plăcere deosebită să scriu despre tine, că este ce. Dar, fato, cum să mă compar eu cu Alex M.? Doar el ţi-a dedicat o carte întreagă !? A creat, pornind de la persoana ta reală, un personaj etern. Acum îmi mai spui că un coşmar al tău l-a inspirat !? (cartea colegului se numeşte „Coşmarul”, e de groază) Fato, tu îţi dai seama ce poziţie grandioasă ai??? Pe aia de Muză {oare eu de ce nu mă ciocnesc niciodată de un pictor, un poet, un actor…oricare, numai să fie indisolubil legat de Artă… şi să nu îmi mai dea drumul niciodată. După cum sugerează şi Addry, în mine se bat în cap tare multe persoane…eu vreau un iubit şi milionar, şi super-puper fantezist…şi artist. Uneori am impresia că ar fi mai indicat să mă transport cumva, cu totul, în imaginaţie (doar în imaginaţia mea! că ştiu că e foarte mult spaţiu şi plenitudine, în imaginaţia altcuiva nu aş risca nici pt 1 mil de Euro) şi să rămîn acolo…}

Şi acum îmi pare rău că nu am mers la lansarea de carte a lui Alex. Păcatul meu de moarte este că nu l-am văzut/auzit cum cîntă la pian. Mi-amintesc şi acum că am făcut nişte ochi mari cînd am auzit că a scris o carte, încă una groasă, nu aşa, trei surcele. Tare aiurea mi-am mai distribuit eu preferinţele şi timpul în facultate. Chiar, Corino, ce ar fi să îl cauţi şi să mă pui în legătură cu el? Ştii ceva? Nu-mi vine să cred că articolul ăsta are un specific aşa evident de chat pe Messenger. Cine-o citi ce-o zice?

Dar chiar vroiam să vă întreb…prin autocritică îmi dau seama că stilul meu este „prea şi foarte” personal şi dezlînat (păi, este jurnal, aţi zice voi, totuşi…). De acord, dar un jurnal bun are un stil format (doar nu aţi uitat de Irimia şi expresivitatea limbii), al meu are cît de cît, un mic rahat de stil? Sau pe voi vă flatează că scriu despre voi şi ... cam aşa se încheie nasturele?

Doamne, nu-mi vine să cred că acum regret după facultate…eram ferm, dar chiar ferm, deci…chiar..că nu o să vărs asemenea rîuri de duioşii pentru anii ăia.

Mi-amintesc cum calculam în ce perioadă s-ar cuveni să fac cele trei absenţe permise la seminarii, nici prin cap nu-mi trecea să mă disting prin full and complete attendance.

Dar bibliotecile? În durerea lor….care mai de care vînau cărţile…Doamne, Doamne… cîtă vreme de pomană…Mama lui de BCU (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi)!!!…

Iar integraliştii (ăia cu greaţă de restanţe) care se îmbulzeau în primele rînduri din amfiteatru…ce ridicol !!! (încă mai am sechele de la ei, nu le pomenesc nici măcar un fragment de iniţială de nume!)…eu, neruşinata de mine, am dormit efectiv pe bancă chiar la primul curs al lui Sorohan (Elvira Sorohan, o profesoară foarte şi absolut neînchipuit de professional, era chiar tare tipa! Chiar serios, deşi materia despre letopiseţe era tare „ ieroglifică”), bine, vreo 10 min nu mai mult… Ţin minte că a rîs cineva de mine, dar nu mai ştiu cine…era una, dar să mă tai cu aţă dentară dacă mai reţin…

Dar de inefabilul Lobiuc nu cumva aţi îndrăznit să uitaţi? By the way, mai e viu? Imaginea care mi s-a stilizat în minte este cea a unui tremurici sau a unui mormoloc, un bătrîn veşnic şi veşnic fumînd.

Alte nume melodioase, cu feţe odioase (acum puţin îmi pasă, dar atunci….): Turculeţ, Blumenfeld, Gafton, Ghivirigă (o clipă să-mi scot carnetu’ că i-am cam uitat), ah, da, Ciubotaru, Secrieru, Doamne, era să uit de Macari (!!!), Hulban, Pîrvu, Cehan, Petrovici (bineînţeles că am deschis site-ul uaic.ro şi le-am revăzut numele), Colibaba, Dimitriu, Bădulescu, Pricop, Patraş, Petrescu, Cărăuşu, mai sînt?

Iar pozitivii, respectaţii şi iubiţii: Creţu şi Senior, şi Junior, Stancu (sau Ghiocel), Blănuţă, Cuţitaru, Gogălniceanu, Avădanei cel tînăr, Popescu, Creţu, Ilie, Mironescu, Dram, Sorin Mocanu, Minuţ, Guia, Milică.



Nota Bene!!!: purtaţi-vă frumos cu toată lumea, nu se ştie în cine zace un grăunte de scriitor de memorii.

Nu ştiu vouă, dar eu, ca orice narcisistă, îmi ador stilul şi abordarea. Şi zic că, păcat de cei care nu s-au aflat printre apropiaţii mei…n-or să apară nicidecum în „Memoirs of M.” (sic!!!).

Prea puţin ce am povestit eu aici despre acel timp.Voi ce vă mai amintiţi din timpul facultăţii?


P.S. Un salut mare pentru frumuşica de Lavinia!
Scumpo, mc că m-ai adăugat pe mess, ne mai auzim.