(Un fel de) Baladă, unei curve poete

Toată recunoştinţa (de care e în stare sufletul meu de 30 de arginţi) o acord lui Pieton (dativul e corect, deşi P. este fată) care a cules subiectul de la Vînzătorul de bezele şi l-a topit în versuri (sau tentativă de versuri, voi daţi verdictul, şi aici îl aştept mai ales pe Cornel, care a demonstrat că sînt o sarcastic bitch, dar pe care eu, atunci cînd l-am pierdut, l-am regretat urgent şi din toată inima !).

Mergea lin o frumuşică,

Stil la straie şi gagică,

Păru bine-ntins cu placa,

Un fund(al) de-ţi cade falca,

Pe la gene rimelată,

Dichisită, parfumată.

Are ochii mari, plecaţi,

Foarte trişti şi înecaţi,

Parcă vine, parcă pleacă,

Nici la stînga, nici la dreapta.

Eu, Vînzătorul de Bezele,

Marţipan şi acadele,

Stînd la geam în aşteptare

De clienţi şi profit mare,

O întreb : „Duduie dragă,

Încotro, aşa, în grabă?

Poate treci şi pe la mine,

Te servesc cum ştiu mai bine,

Îţi aduc şi ciocolată

Mai amară, mai cu lapte,

Floricele, bombonele,

Cireşele….acadele…!”

Atunci fata îmi răspunse,

Cu priviri deloc supuse:

„În zadar rîzi tu de mine…

Numai greaţă-i a mea pîine!

Te urăsc ! că ştii prea breaz

Cîţi bani cer pentru un ceas!

Te ţii sus, dar ţine minte

Tot ce spun, triste cuvinte.

Te ţii tare, vînzătoare,

Eu sînt, însă, răbdătoare.

Stau cu tine…3 secunde,

Dar îţi las tristeţi fecunde.

Stau cu tine…3 minute,

Dar îţi las mîhniri mai multe.”

Eu mă mir, ce poate, oare,

Ea să-mi spună, să mă doară?

„Te ascult, fată uşoară,

Şi frumoasă, şi-ntr-o doară,

Totuşi, am o acadică,

Vreau ca cineva puţin s-o lingă.”

Eu rînjesc, iar ea… încremenită,

Începe să cînte cu faţa cernită:

„Eu m-aş duce de urgenţă să mă spînzur în cadenţa scîrţîitului de leagăn, din lemn fraged de mesteacăn,

La o margine de drum, la o margine de vară, la o margine de scrum, la o margine de viaţ-amară…

În rochiţă de mireasă, cu fata neagră aleasă...şi frînghie de mătase,

În bătaia vîntului de miază-noapte, în auzul cîntecului de mamă de lapte…

Dar nu-s singură pe lume, am un frate fără soarte, de pe tată, de pe moarte,

Mult mai mic, mai chinuit, mai peltic, mai de nimic, mai rănit, mai răvăşit,

Fără apărare, ca o porumbiţă-n plasă, speriat, ca o veveriţă-n casă.

Iar eu, pe viaţă, m-am legat cu jurămînt, de ţaţă, să-l fac fericit…pînă merge în mormînt,

Căci tare sufletul mi-l strînge, cînd varsă sînge, de fiecare dată cînd plînge şi puţin se stinge…”

Eu privesc cu duioşie

Şi regret a mea prostie,

O privesc îndurerat

Şi mă frige-al meu păcat.

Lacrimi mari îi ară faţa,

Un copil îşi joacă viaţa.

Tras la faţă, eu ascult:

„Crezi că-mi place cu străinii

Să mă f… aşa ca cîinii?

Să le fac plăceri pe gust?

Iartă-mă, ştiu că dezgust…

Tot Camil avea dreptate

Scriind de luciditate.

Durere, chin, acuitate,

În rate şi doze regulate,

Asta-i partea mea sub soare

Apune, apune şi nu mai răsare.

Totuşi…

Curios, poate, şi straniu

Simt un vierme mic pe craniu

Care roade în neştire,

Un gînd mic de mîntuire.”

Eu stau mut, iar ea îmi spune:

„Află, sire, totodată,

Că pe cînd eram curată,

Fată bine, respectată,

Şi părinţii erau vii,

Eu cu fratele- zglobii,

Iubeam muzica şi cartea,

Ce mai vorbă ?! toată arta!!!

Aveam peţitori la poartă,

Şi credeam în altă soartă…

P-atunci aruncam ca EI

Una, două, ba chiar trei

Pietre în curve stricate,

Ramolite, disperate...

Dar…

Un fior, o lumină din interior... gîndul la frăţior,

Parcă mă sfinţeşte şi mă întăreşte cu  iubirea lui, cu rana lui, cu trecerea lui”.

Eu mă uit la ea po-detski,

Mi-amintesc de Dostoievski,

Şi-mi zic, tainic, că nu este

Mai frumoasă o poveste,

A unei copile-curve de lux,

Cu suflet rar şi în reflux,

Cu gura murdară,

Inima – fecioară,

Cu coapsa spurcată,

Inim-argintată.

Şi privesc la ea cum pleacă

La hotel, încă o dată.

Şi m-apuc de scris balade

Fără nume, făr-arcade.

Ce-o mai fi şi viaţa asta,

Dacă pică doar năpasta?

Cîţi în gol ar atîrna

Fără, Doamne, mila Ta?

-----------------------------

Pieton îmi spune că Vînzătorul de bezele şi Curva şi-au creat un obicei. În fiecare sîmbătă seara, joacă table, beau cafea la filtru (nu fac reclamă la marcă pe degeaba), manîncă ciocolată neagră (aici nici atît) şi povestesc trăsnăile lor din copilărie (pe astea am să le postez imediat ce le vînează Pieton).

Uneori C. recită, iar V. de b. ar înghiţi-o cu ochii de dragă.

Duminică dimineaţă ei jonglează cu portocale sau înalţă zmeie din hîrtie colorată. Acesta este răsăritul lor.

Alteori, ei stau, pur şi simplu, pe iarbă, sub cerul în apus, cu sufletul răpus, cu faţa în sus, aşteptînd pe Isus.



Neapărat citiţi şi notele următoare:


1. ASL-ul Curvei este : 22, f(obvious), Chişinău, MD (avea contract cu recepţia Hotelului „Lice-less”, acesta e cel mai tare hotel de la noi, ea era prima pe meniul lor, că se chema curtezană de elită).

2. ASL-ul Vînzătorului de bezele : 43, m (iar e obvious), Chişinău, MD (îl găsiţi, dacă ştiţi, pe strada Mehedinţi, anume unde se întretaie cu Strepeziţi, lîngă o patiserie şi o cofetărie „Badinerie” şi în dosul unui magazin de lenjerie „Fără draperie”).

3. ţaţă - (a se atrage atenţia doar asupra acestui sens) termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari.

4. fata - accesoriu la coroniţa miresii, voal de nuntă.

5. Nu-mi ziceţi…ştiu şi singură că am o cacofonie. Recunosc, este mai mult din necesitate, dar fiţi de acord “că caca ca caca” este situaţia fetei, deci sînt absolvită de vină, sunetul redă sugestia adecvată de stare de rahat (sic!).

6. po-detski - copilăreşte (nici nu ştiu dacă există în rusă, spuneţi voi, cert este că aveam nevoie să sugerez inocenţa Prinţului Mîşkin, să folosesc un cuvînt în limba geniului menţionat şi să am o rimă).

7. Marele Camil Petrescu… cine dă citatatul complet este cel mai tare..nu din parcare, ci din budoar.

8. Pentru cunoscători ….eu sper (!) că legătura dintre curvă, Dostoievski şi Isus este mai mult decît „foarte evidentă”.


D.M. şi Pieton