Fata cu Gropiţe povesteşte

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu cînd mă gîndesc la anii mei de liceu...mă ia treptat, treptat cu frisoane, şi calde, şi reci.

A început liceul ăsta al meu, puţin...regresiv, dacă îmi permiteţi să fac din acest adjectiv un adverb necesar la moment, căci am repetat clasa a 9-a, volens-nolens, de fapt, tot mai mult volens, că altfel, dacă mergeam brusc într-a 10-a trebuia să recuperez singură materia pe un an întreg. Ce n-am calculat eu, greşeala fatală a vieţii mele, a fost numărul  comparativ de băieţi dintr-o clasă şi dintr-alta...despre asta mai tărziu...

Eram vreo 3,4, 5 sau 6 basarabeni, sau etnici români din R.M., dar ştiu că am rămas doar 3 : eu (cea mai importantă), coleg’mea şi coleg’miu. Despre ei, sireacii, figuri în afara clasificării şi tipologiei umane, că erau unici, dragii de ei, acum cred că s-au mai dat cu lumea, vă povestesc altădată...

Unu a venit cu mama şi cu tata, cine mai era ca el, un ciudat şi un freak...aşa in a word, cu toate ifosele lui. Avea adidaşi albi, corect e, de fapt, pantofi pentru sport, şi mereu, dar mereu îi căuta cu privirea, te pomini că alt fir de praf a căzut peste ei...cam aşa moron... n-a rezistat prea mult...2 săptămîni, dar a reuşit să pupe multe fete, numa’ pe mine nu. Clar că eu nu am stat cu sechela asta mare nerezolvată, mai ales la aşa o vîrstă, dar ... promit, cross my heart, and hope to die, îmi pun REMINDER şi data viitoare neapărat vă povestesc...

La cămin ne-am aranjat repejor, am făcut cunoştinţă cu viitorii pedagogi (adică persoanele responsabile de poate management-ul, poate  nu ştiu ce alte foreign or internal affairs ale căminului), cu ceea ce urma să fie viitorul nostru univers, atoatecuprinzător, şi tu liceu, şi tu cantină, şi tu cămin (circula şi termenul de „internat”, nu foarte şi deosebit de rar), teren de baschet, fotbal, alee de plimbat şi pupăcit etc. Despre pedagogi, 2 masculi şi o femelă –altădată, dar aşa ca să vă gîdil niţeluş interesul, vă spun că neplăcerea noastră cea mai cea... şi ireductibil de dezgustătoare era...şi acum stau să mă gîndesc, nu ştiu cum să stabilesc corect priorităţile...adulterul flagrant al pedagogei (noi, de fapt, le ziceam abreviat PEDA’ şi PEDU’, pentru moldoveni sonoritatea asta e grăitoare de la sine, ceilalţi să mă întrebaţi în josul paginii) Argentina cu profu’ de sport, domnul Iepure, sau...năpustirea pedului de serviciu asupra noastră, în FI-E-CA-RE drăgălaşă dimineaţă (aici eu tare îmi schimonosesc faţa, că un efect de genul acesta ramîne netratat pe viaţă). Bătea în uşă ca un tătar, apoi intra : „Bună dimineaţa (pe un ton mo-no-ton, aşa cum merge un tren personal, asta dacă ştiţi clasificarea trenurilor în România, de fapt, ce mai la deal –la vale, în Moldova numai de ăsta şi avem), es-te ora ŞA-SE ŞI TREI-ZECI DE MI-NU-TE, es-te ca-zul să vă tre-ziţi, să mer-geţi la can-ti-nă, să...să...”, şi pe ici pe colo dădea plapumele la o parte, ştiau ei tare bine care fete nu îmbracă pijamaua de cu seară, de ce, la urma urmei, să nu îşi clătească ochişorii de dimineaţă cu imagini gingaşe de pulpişoare...

Nu ştiu voi, dar pe mine rememorarea tare mă mai oboseşte...

Data viitoare, sau dăţile viitoare, vă povestesc despre idila mea platonică şi zburătoare cu proful de engleză, Mr. Christian S. (el m-ar întreba: ” Ce vb, M., am avut noi aşa ceva?”), despre primul meu sărut, cînd s-a luat curentul special pentru asta, despre profa de note muzicale, administratorul de cantină şi colega mea de bancă, cîte şi mai cîte...încît acum pot să vă spun că...merită, oarecum, să mai intraţi pe la Budoar.

Iar lui George B. îi dau replica următoare: „Nu, liceul nu a fost cimitirul tinereţii mele, chiar dacă am fost o tocilară...”